Acasa Sport-AutoSport Cristiano Ronaldo i-a dezamăgit pe șeici și va fi dat afară de la Al Nassr

Cristiano Ronaldo i-a dezamăgit pe șeici și va fi dat afară de la Al Nassr

scris de Misu Andrei
81 Afisari

Cristiano Ronaldo (38 de ani) ar urma să fie dat afară de la Al Nassr, formație aflată pe locul secund în clasamentul primei ligi din Arabia Saudită, susține presa din Golf.

Mohammed bin Salman (37 de ani), prințul moștenitor al Arabiei Saudite și conducătorul din umbră al formației Al Nassr Riyadh, s-ar fi decis să se despartă de Cristiano Ronaldo în vara acestui an, fiind nemulțumit de atitudinea și randamentul dat de portughez în tricoul saudiților.

Conform ziarelor arabe, șeicii s-ar fi decis să nu se mai bazeze pe un jucător care are un salariu colosal, de 200 de milioane de euro pe an, dar care nu se ridică la nivelul așteptărilor și care pare instabil din punct de vedere emoțional. Contractul lui Ronaldo cu Al Nassr expiră în iunie 2025.

Gesturi obscene la meciul cu Al Hilal

Ultima ”ispravă” a portughezului s-a petrecut la derby-ul cu Al Hilal, când le-a făcut semne obscene spectatorilor, ducându-și mâna în zona genitală. A urmat un scandal imens, fanii cerând expulzarea sa, în timp ce o avocată i-a făcut plângere și a declarat că Ronaldo ar trebui arestat.

Totuși, informația ar putea fi doar o speculație, pentru că portughezul a fost adus pentru a-i ajuta pe saudiți să câștige organizarea unui turneu final al Campionatului Mondial, dar și pentru că alte vedete ale fotbalului refuză să vine să joace în fotbalul arab, deși sunt ademenite cu salarii colosale.

Sezon slab în Arabia Saudită

Cristiano Ronaldo a ajuns Al Nassr la începutul acestui ani și a marcat 14 goluri în 14 meciuri. Totuși, în ultima vreme el nu s-a mai lipit la gol, iar echipa sa a pierdut toate meciurile importante, atât în campionat, cât și Cupa Regelui. Al Nassr e pe locul secund, cu 53 de puncte, la 3 puncte în spatele lui Al Ittihad, a fost eliminată din semifinalele Cupei de Al Wehda, dar și din Supercupa Arabiei Saudite.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS