Acasa Sport-AutoSport Cum pot fi rambursate biletele pentru meciul România-Argentina

Cum pot fi rambursate biletele pentru meciul România-Argentina

scris de Șt. C
3 afisari

Federaţia Română de Fotbal a anunţat procedura de rambursare a biletelor pentru meciul dintre naţionalele României şi Argentinei, care ar fi trebuit să se joace pe 10 august, cu prilejul inaugurării ”Naţional Arena”, dar a fost anulat.

Mircea Sandu

”Solicitările de rambursare a contravalorii biletelor achiziţionate la meciul România – Argentina se vor primi până la data de 10 August 2011 (data poştei). După aceasta dată, nicio solicitare de rambursare nu va mai fi luată în calcul, biletele nerambursate considerându-se automat bilete valabile la meciul inaugural al Naţional Arena, România – Franţa, din data de 6 septembrie 2011, ora 21,30”, precizează comunicatul FRF.

Cererile de rambursare a contravalorii biletelor la meciul România – Argentina vor fi depuse exclusiv online, prin completarea unui formular special, ce se va găsi pe fiecare dintre cele 4 site-uri de pe care au fost achiziţionate biletele, www.biletefotbalonline.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro, www.eventim.ro. Nu se vor accepta spre rambursare comenzi parţiale (exemplu: dacă achiziţia iniţiala a fost de două bilete, se vor putea rambursa numai două bilete). Banii se vor returna în aceeaşi forma în care au fost plătiţi şi vor include contravaloare biletelor şi a tuturor taxelor plătite în momentul achiziţionării. Nu se va ţine cont de nicio solicitare de rambursare exprimată altfel decât prin completarea formularului de rambursare disponibil online.

Rambursarea banilor plătiţi la achiziţionarea online a biletelor se va face într-un termen de maxim 20 de zile de la data returnării biletelor achiziţionate către site-ul de unde au fost cumpărate sau în termen de maxim 20 de zile de la data completării formularului online – pentru persoanele care nu au intrat în posesia biletelor până la data de 2 August 2011; biletele se vor rambursa pe cheltuiala expeditorului şi vor trebui să se afle în aceeaşi stare fizică în care au fost livrate. Biletele care vor prezenta deteriorări fizice, vor avea înscrisuri (altele decât cele scrise legal pe ele), codul de bare deteriorat, etc, nu se vor accepta la rambursare”, conform comunicatului FRF.

Biletele se vor putea rambursa prin două metode: prin poştă/curier (livrare cu confirmare de primire) sau prin rambursarea fizică la sediul site-ului de unde au fost achiziţionate (adresele de rambursare sunt trecute pe fiecare site în parte). Ambele tipuri de rambursări se vor face exclusiv pe cheltuiala expeditorului. În ambele situaţii, returnarea contravalorii biletelor rambursate (inclusiv a taxelor aferente achiziţiei) se va face în termen de maxim 20 de zile de la data rambursării efective a biletelor, în aceeaşi formă în care biletele au fost plătite.

Biletele care au fost rambursate deteriorate se vor analiza de o comisie special constituită, în data de 17 august 2011 (compusa din reprezentanţi ai ANPC, Poliţiei, FRF şi ai agentului economic de unde au fost achiziţionate), iar expeditorii acestora vor fi înştiinţaţi ulterior asupra deciziei luate.

Pentru meciul cu Argentina fuseseră vândute circa 90% din bilete, capacitatea noii arene fiind de 55.000 de locuri.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult