Cupa Ligii. Concordia - ASA Tg. Mures, 1-0 video | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport Cupa Ligii. Concordia – ASA Tg. Mures, scor 1-0 (video)

Cupa Ligii. Concordia – ASA Tg. Mures, scor 1-0 (video)

scris de Z.V.
11 afisari

Concordia Chiajna s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii Adeplast la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o pe ASA Târgu Mureș cu scorul de 1-0 (1-0), pe teren propriu, în sferturile de finală ale competiției.

Meciul a fost decis de autogolul lui Ionuț Balaur (37), care a deviat mingea în propria poartă după o intervenție ratată a portarului Adrian Viciu, în urma unui corner.

ASA a ratat un penalty, la scorul de 0-0, prin senegalezul Ousmane N’Doye (18), care a tras peste poartă, lovitura de pedeapsă fiind obținută de Claudiu Voiculeț (revenit la ASA de la CFR Cluj), faultat în careu de Bruno Madeira.

Fiecare echipă a avut câte o bară, gazdele prin Bruno Madeira (2), iar mureșenii prin Luis Pedro (45).

În penultimul act al competiției, Concordia o va întâlni pe învingătoarea dintre Dinamo București și CFR Cluj, meciurile fiind programate tur-retur, în perioadele 8-10 martie 2016 (la Chiajna), respectiv 5-7 aprilie 2016.

Antrenorul italian Cristiano Bergodi este la prima înfrângere pe banca echipei ASA, după două egaluri în campionat și o victorie în Cupa României.

Cupa Ligi. De la ora 18:15, Concordia Chiajna și ASA Târgu Mureș se întâlnesc în primul meci din sferturile Cupei Ligii.

Concordia - ASA

Concordia – ASA

Doar pe locul 11 în campionat și implicată în lupta pentru evitarea retrogradării, Chiajna încearcă să ajungă cât mai departe în Cupa Ligii și să lase o impresie cât mai bună pe finalul anului. De cealaltă parte, ASA Târgu Mureș, aflată pe poziția a 6-a, va fi probabil mai mult cu gândul la derby-ul cu Dinamo, din următoarea etapă a Ligii 1.

Concordia nu se poate baza pe Alin Buleică, accidentat, în timp ce Jazvic și Dedov sunt cele două absențe din lotul lui Cristiano Bergodi.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult