Acasa Sport-AutoSport Cupa Ligii, sferturi. CSMS Iasi – Steaua, scor 0-3 (video)

Cupa Ligii, sferturi. CSMS Iasi – Steaua, scor 0-3 (video)

scris de Z.V.
2 afisari

Steaua București s-a calificat fără probleme în semifinalele Cupei Ligii Adeplast la fotbal, duminică seara, după ce a învins pe CSMS Iași cu scorul de 3-0 (2-0), în ultimul meci din sferturile de finală.

Steaua s-a impus prin golurile marcate de Nicandro Breeveld (13), Raul Rusescu (29) și Alin Toșca (64). În semifinalele competiției s-au mai calificat Pandurii, Dinamo și Astra Giurgiu. Steaua va primi 50.000 de euro pentru calificarea în semifinale, iar CSMS Iași va fi recompensată cu 25.000 de euro. Meciul de la Iași a fost ultimul din calendarul oficial intern pe 2014.

Finala competiției se va desfășura în data de 20 mai, pe Arena Națională.

Duminica, de la ora 20, pe stadionul “Emil Alexandrescu”, echipa CSMS Iasi joacă în sferturile de finală ale Cupei Ligii, în compania FC Steaua Bucureşti.

Cupa Ligii, sferturi. CSMS Iasi - Steaua

Cupa Ligii, sferturi. CSMS Iasi – Steaua

Steaua încheie sezonul cu o deplasare la Iași, acolo unde și-a obținut și calificarea în semifinalele Cupei României. CSMS Iași, recent învinsă de Steaua și în campionat promite revanșa în această a treia confruntare directă din 2014. Cert este că învingătoarea va mai avea doar un hop apoi până la pătrunderea în finala Cupei Ligii.
Steaua termină prima parte sezonului la Iaşi, acolo unde va disputa cel de-al 35-lea meci în această stagiune, un record pentru gruparea bucureşteană! Pe plan intern, Steaua a dominat Liga 1, iar în Cupa României a reuşit să ajungă în semifinale, singura „piesă” lipsă fiind calificarea în „careul de aşi” din Cupa Ligii. De partea cealaltă, ieşenii au simţit din plin „aerul tare” din campionat, prima lor victorie venind abia în etapa a 13-a. Un rol important l-a avut Nicolo Napoli, cel care a readus speranţa în Copou, cu italianul pe bancă, moldovenii izbutind 8 din cele 12 puncte.

CSMS Iaşi a ajuns în „sferturi” după ce a trecut în turul preliminar de ASA, 2-0 la Tg. Mureş, goluri Alexandru Creţu şi Clement Pălimaru. În „optimi”, moldovenii s-au impus într-un alt meci spectaculos, 4-2 cu CFR Cluj, marcatori pentru CSMS fiind Liviu Mihai, Mihalache, Pălimaru şi Olah. După acest joc au urmat 8 partide oficiale fără victorie pe teren propriu, seria fiind oprită pe 28 noiembrie, 3-0 cu Pandurii în campionat.

Steaua a întâlnit în faza precedentă pe Rapid, formaţie pe care a învins-o în Giuleşti cu 2-1, dublă Keşeru, respectiv Selagea.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult