Acasa Sport-AutoSport Cupa Romaniei: FC Brasov – CFR Cluj, scor 3-1 (video)

Cupa Romaniei: FC Brasov – CFR Cluj, scor 3-1 (video)

scris de Z.V.
6 afisari

CFR Cluj a fost eliminată de FC Brașov din Cupa României-Timișoreana la fotbal, miercuri seara, după ce echipa de sub Tâmpa s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-1 (2-0), în șaisprezecimile de finală ale competiției.

Brașovenii, la primul meci al antrenorului Alexandru Pelici pe banca tehnică, au deschis scorul prin Adnan Aganovic (13), la primul său gol pentru ”stegari”. FC Brașov și-a majorat avantajul după autogolul lui Ionuț Rada (17), care a deviat nefericit în propria poartă centrarea aceluiași Aganovic. CFR a căutat egalarea și a reușit în cele din urmă să marcheze, după pauză, prin Felice Piccolo (55—penalty), dar nu a obținut egalarea, primind din nou gol pe final, de la Surdu (90, penalty), fostul său jucător. Iulian Popa a ratat un penalty, obținut tot de el, în min. 90+2, dar faultul comis asupra sa a fost în afara careului.

De menționat faptul că formația clujeană a avut o bară transversală în min. 64, după o lovitură de cap a lui Rada. FC Brașov (I)—FC CFR Cluj (I) 3-1 (2-0), stadion ”Tineretului”—Brașov. Au marcat: Adnan Aganovic (13), Ionuț Rada I (17, autogol), Romeo Surdu (90—penalty), respectiv Felice Piccolo (55—penalty).
Iulian Popa (FC Brașov) a ratat un penalty în min. 90+2 (șut pe lângă poartă).

FC Brasov si CFR Cluj se intalnesc, miercuri, 25 septembrie 2013, de la ora 18.30,  in 16-imile Cupei Romaniei, pe stadionul “Tineretului”, din Brasov.

Cupa Romaniei: FC Brasov - CFR Cluj

Cupa Romaniei: FC Brasov - CFR Cluj

Nnoul „principal” al „stegarilor”, Alexandru Pelici, a opinat: „Va fi un duel dificil, cu un adversar care nu mai are nevoie de nici o prezentare. CFR are un antrenor bun și mulți jucători de valoare, care pot face diferența. Cupa României este unul dintre obiectivele noastre și vrem să ne calificăm în faza următoare”.

În condițiile în care Marinescu și Buga sunt accidentați și nu vor evolua, iar B. Madeira nu este recuperat total și, probabil, nu va fi forțat, primul „11” al „galben-negrilor” ar putea fi: Mutu – Străuț, Machado, Oltean, Cr. Ionescu – Mateiu, Aganovic – I. Popa, Surdu, Tătar – An. Cristea. De partea cealaltă, tehnicianul oaspeților, Petre Grigoraș, ar puta miza pe: Felgueiras – Hora, Cadu, Piccolo, Camora – Obiora, Djokovic – Maah, Rui Pedro, Fl. Costea – Ogbu.

Cele doua echipe nu au inceput foarte bine campionatul, fiind in a doua jumatate a clasamentului. Clujenii ocupa locul 10 in clasament, in timp ce brasovenii sunt pe loc retrogradabil, 15. De rezultatul din aceasta seara ar putea depinde si viitorul lui Petre Grigoras, care inca nu a reusit sa redreseze situatia de la echipa.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult