Acasa Sport-AutoSport De ce vrea Lucian Bute să-l bată pe Carl Froch VIDEO

De ce vrea Lucian Bute să-l bată pe Carl Froch VIDEO

scris de L.M.
0 afisari

Vrea să intre în Pantheonul boxului. Lucian Bute vrea să fie cel mai bun, iar cel eficient mod să demonstreze asta este să-l bată pe Carl Froch.

Lucian Bute si Carl Froch

De ce vrea Lucian Bute să-l bată pe Carl Froch (captura YouTube)

Pugilistul român este încrezător că îl va învinge pe britanicul Carl Froch chiar în faţa suporterilor săi, sâmbătă seara în Anglia, la Nottingham, pentru a demonstra că este cel mai bun din lume la categoria sa. „Este momentul să demonstrez că mă pot bate în străinătate, chiar pe terenul adversarului meu. Vreau să fiu recunoscut drept cel mai bun, nu doar la Montreal, ci peste tot în lume. Visul meu este să intru în Pantheonul boxului, este provocarea mea. Şi pentru a reuşi acest lucru, trebuie să-l înving pe Froch la el acasă, în faţa suporterilor săi. Va fi o victorie de 10 ori mai importantă decât una obţinută la Montreal”, a declarat Bute în cursul conferinţei de presă care a avut loc miercuri la Nottingham, transmite Agerpres.

Antrenorul românului, Stephane Larouche, consideră că Bute trebuie să dea tot ceea ce are mai bun în faţa lui Froch şi să nu se relaxeze nici măcar o clipă. „Dacă va avea momente de 2-3 secunde de relaş, cum se întâmplă uneori la Montreal, ar putea să iasă prost aici. Tranziţia între mişcările sale în atac şi cele în apărare trebuie să fie şi mai precise. Nu trebuie să-l lase pe Forch să creadă că este descurajat, nici măcar o secundă”, a avertizat Larouche.

Lucian Bute, în vârstă de 32 ani, este neînvins ca profesionist, câştigând toate cele 30 de meciuri disputate până în prezent (24 înainte de limită). Românul îşi va pune pentru a 10-a oară titlul în joc în faţa lui Carl Froch (34 ani), care a înregistrat în cursul carierei sale 28 de victorii (20 prin KO) şi 2 înfrângeri.


This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult