Acasa Sport-AutoSport Dorinel Munteanu rămâne la Oţelul Galaţi

Dorinel Munteanu rămâne la Oţelul Galaţi

scris de M.I.
8 afisari

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, marţi, că a ajuns la un acord de principiu cu antrenorul Dorinel Munteanu şi că sunt şanse mari ca acesta să continue la campioana României şi în sezonul viitor.

Dorinel Munteanu aduce primul titlu de campiona in Moldova

Dorinel Munteanu aduce primul titlu de campiona in Moldova

„Am discutat cu Dorinel, negocierile se desfăşoară normal, dar deocamdată nu am semnat contractul. Am ajuns însă la un acord de principiu, cel mai probabil el rămâne la Oţelul Galaţi şi în sezonul următor”, a spus Stan pentru Mediafax.

Oficialul gălăţean a explicat că semnarea contractului se va produce în cursul acestei seri sau miercuri. „Acum aşteptăm să primim prin fax contractul semnat, probabil în această seară se va întâmpla sau mâine. Atunci putem spune oficial că avem antrenor pentru următorii doi ani”, a adăugat Stan.

Antrenorul Dorinel Munteanu primise termen până miercuri să semneze prelungirea contractului care a expirat în această vară, în caz contrar conducerea grupării gălăţene urmând să caute un alt tehnician.

Oţelul Galaţi a câştigat în premieră titlul de campioană a României, urmând să evolueze direct în grupele Ligii Campionilor.

Luni, preşedintele Marius Stan îl acuza pe Munteanu de „aroganţă”, pentru că a apelat la o firmă de consultanţă germană în negocierea noului contract.

Nu se ştie încă valoarea angajamentului semnat de Munteanu, clubul considerând, în urmă cu câteva zile, că pretenţiile acestuia – 350.000 de euro pe sezon – ca fiind exagerate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult