Acasa Sport-AutoSport Dumitru Bucşaru a vândut Unirea Urziceni Primăriei din Chiajna

Dumitru Bucşaru a vândut Unirea Urziceni Primăriei din Chiajna

scris de Ziua Veche
4 afisari

Tratativele purtate în cel mai mare secret au fost finalizate marţi. Doar fotbaliştii Todoran, Rusescu, Epaminonda, Cernea, Bălgrădean, Muşat, Pădureţu şi Blay vor merge la noua echipă, care va continua să joace până la finalul sezonului sub numele de Unirea Urziceni.

Bucşaru a înaintat la ligă o hârtie prin care motivează mutarea la Chiajna prin intrarea stadionului din Urziceni în reparaţii. Conforma regulamentului, un an şi jumătate poate juca pe alt teren, informeză gsp.ro.

Primarul Mircea Minea a spus pentru gsp.ro că a achiziţionat 50% din Unirea până la vară, urmând ca din sezonul viitor, noua echipă să se numească Unirea Chiajna. Locul din liga a doua al Concordiei va fi cedat celor de la ACS Berceni, iar locul acestora din al treilea eşalon va fi ocupat de echipa secundă a Chiajnei.

Noua echipa va fi pregătită de Costel Orac, iar acesta va decide componenţa ei. Din lotul Concordiei vor face parte Eugen Trică, Laurenţiu Diniţă şi Cristian Ciubotariu. Singurul jucător cu experienţă care a evoluat pentru Chiajna în acest tur şi nu a fost păstrat de Orac este Adrian Iencsi, fost jucător al Rapidului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult