Acasa Sport-AutoSport Echipele de fotbal din Crimeea vor evolua ȋn campionatul Rusiei din 2015

Echipele de fotbal din Crimeea vor evolua ȋn campionatul Rusiei din 2015

scris de Laurentiu Banches
2 afisari

Cluburile de fotbal din peninsula Crimeea au fost acceptate să evolueze în campionatul Rusiei începând din viitorul sezon, a anunțat Federația rusă de fotbal (RFU).

Echipele de fotbal din Crimeea vor evolua ȋn campionatul Rusiei din 2015 (foto:rfs.ru)

Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în luna martie, la scurt timp după ce protestatarii ucraineni l-au înlăturat de la putere pe președintele prorus Viktor Ianukovici. Decizia de a accepta cluburile din Crimeea a fost adoptată joi, în cadrul unei reuniuni a Comitetului executiv al RFU.

În urma acestei hotărâri, trei cluburi din Crimeea (TSK Simferopol, SKChF Sevastopol și Jemciujina Ialta), vor evolua în cel de-al treilea eșalon a fotbalului rus (zona sudică). Federația rusă de fotbal a anunțat, totodată, că la viitoarea sa reuniune va fi analizată propunerea „acceptării ca Federația de fotbal din Sevastopol și Federația de fotbal a Republicii Crimeea să fie primite sub umbrela sa”, se precizează într-un comunicat dat publicității de RFU.

Anexarea Crimeei a pus cluburile din această regiune într-o poziție dificilă legată de campionatul în care ar trebui să joace, după ce au evoluat anterior în Ucraina. Relațiile dintre Rusia și Ucraina sunt în continuare tensionate, Kievul acuzând Moscova că îi sprijină pe separatiștii din regiunile Donețk și Lugansk, aflate în estul Ucrainei.

1 comentariu

Titircă Inimăbună 01-08-2014 - 15:54

Ce idee buna, iesi cu prietenii la o shawarma si o bericica rece, si sa faci si o miuta cu minge cu chipul lui Futin. Ideal ar fi sa ai chiar capatana lui veritabila, dar nu face bine la adidasi.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult