Acasa Sport-AutoSport Euro 2012: Italia – Republica Irlanda, scor 2-0 (video)

Euro 2012: Italia – Republica Irlanda, scor 2-0 (video)

scris de Laurentiu Banches
766 Afisari

Italia s-a calificat în sferturile de finală la EURO 2012, după ce a învins Irlanda cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, la Poznan, în ultimul său meci din Grupa C.

După un joc modest, Italia s-a impus, meritat totuşi, prin golurile marcate Antonio Cassano (35) şi Mario Balotelli (90) şi a terminat pe locul secund în grupă, după Spania. A trebuit să treacă o jumătate de oră să apară o ocazie de gol în acest meci în care Irlanda nu avea de apărat decât onoarea, deoarece era eliminată din competiţie. Di Natale a tras din centrul careului (31), mingea l-a lovit în umăr pe St Ledger, iar italienii au cerut penalty. Acelaşi fundaş irlandez a salvat golul în min. 34, când Di Natale l-a driblat pe portarul Given, dar St Ledger a respins din faţa porţii goale. Given a scăpat o minge în corner la şutul de la distanţă al lui Cassano (35), iar din faza care a urmat Italia a deschis scorul: Pirlo a executat excelent lovitura de colţ, iar Cassano a trimis mingea în poartă cu capul.

‘Squadra azzurra” a avut o posesie de 65 de procente în prima repriză, în timp ce irlandezii lui Trapattoni nu au tras la poartă. Italia a avut o bună situaţie imediat după pauză, prin Cassano, al cărui şut din careu a fost respins de Dunne (49). Di Natale a avut şi el un şut la colţul scurt, respins de Given (54). Irlandezii au prins mai mult curaj, mărturie fiind şi primul loc şut pe poartă, expediat de Andrews, în min. 60. Meciul a fost foarte fragmentat, cu irlandezii forţând egalarea şi având o mulţime de faze fixe la poarta lui Buffon, fără rezultat pe tabela de marcaj. Buffon a salvat golul la lovitura liberă executată de Andrews (79). Italia a ieşit din propria jumătate după intrarea lui Balotelli, cel care a marcat al doilea gol al echipei pregătite de Prandelli (90), din voleu.

Italy 2-0 Rep. of Ireland (Euro 2012 – Group C)… de fasthighlights-2012

Italia şi Republica Irlanda se întâlnesc în ultima etapă din grupa C de la Euro 2012, pe stadionul din Poznan, luni, 18 iunie, de la ora 21:45.

Euro 2012: Italia vs Republcia Irlanda - grupa C

Republica Irlanda este prima echipă care a fost eliminată de la Euro 2012, după ce a pierdut primele două meciuri cu Croaţia şi Spania, însă cu toate acestea poate produce surpriza în ultimul meci al lor de la acest turneu într-un meci care ar putea conta doar pentru palmares în cazul în care Spania şi Croaţia vor termina la egalitate, scor 2-2 meciul direct. Deşi Irlanda are doar 2 victorii în 11 meciuri în faţa Italiei, ultimele rezultate au fost favorabile acestora.

Ultimul meci dintre cele două echipe s-a disputat în 7 iunie 2011, Irlanda câştigând cu 2-0 un meci amical disputat în Belgia, la Liege, după ce în preliminarile pentru Cupa Mondială din 2010, cele două echipe au terminat ambele meciuri la egalitate. Şirul de meciuri fără înfrângere în faţa Italiei, a început de când pe banca irlandezilor s-a urcat legendarul antrenor din peninsulă, în vârsta acum de 73 de ani, Giovanni Trapattoni.

Selecţionerul Republicii Irlanda a declarat înainte de acest meci că nu va schimba primul 11 la această partidă din respect pentru jucătorii care au calificat Irlanda la acest turneu final. Tehnicianul Italiei, Cesare Prandelli, care ştie că o victorie în faţa reprezentativei Republicii Irlanda este obligatorie, a spus, conform UEFA, că jucătorii săi “se vor concentra în totalitate la această partidă”, fără a se gândi la ce se întâmpla în meciul dintre Croaţia şi Spania.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult