Acasa Sport-AutoSport EURO 2016. Belgia – Italia, scor 0-2 (video)

EURO 2016. Belgia – Italia, scor 0-2 (video)

scris de Z.V.
16 afisari

Reprezentativa de fotbal a Italiei a învins formația Belgiei cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, la Lyon, în Grupa E de la EURO 2016.

Italia, care și-a făcut jocul său obișnuit, cu apărare solidă și contraatacuri, s-a impus prin golurile marcate de Emanuele Giaccherini (32) și Graziano Pelle (90+3).

”Diavolii roșii” au început mai bine meciul, iar Nainggolan (AS Roma) a avut primele două oportunități, dar prima oară șutul a fost prins de Buffon (10), iar apoi a ratat ținta.

Belgienii au controlat în continuare jocul, iar prima situație a Squadrei Azzurra a venit abia în minutul 29, când Pelle a trimis pe lângă poartă.

Italia a deschis scorul împotriva cursului jocului, după o lansare de circa 40 de metri a lui Bonucci, recepționată perfect de Giaccherini, care l-a executat apoi pe Courtois (32). Giaccherini nu mai marcase pentru Italia din 2013.

Perioada bună a italienilor a continuat și Courtois a respins șutul lui Candreva (35), iar apoi Pelle a reluat cu capul pe lângă poartă din poziție ideală (36).

Finalul a aparținut belgienilor, dar De Bruyne (39, 40) a fost blocat în două rânduri în situație de șut.

Belgia a avut o mare ocazie de egalare în min. 53, când Lukaku a rămas în poziție de unu la unu cu portarul, dar șutul său a trecut razant cu bara.

Italia a replicat prin Pelle (54), dar fără succes, iar apoi Hazard l-a testat pe Buffon (56). Belgia a presat în continuare, dar fără a reuși să penetreze apărarea Italiei timp de multe minute. Origi a fost aproape de egalare (82), însă a trimis mingea peste poartă cu capul.

Squadra Azzurra a fost aproape să dea lovitura de grație pe contraatac, prin Immobile, dar Courtois a respins providențial (84). Apoi, portarul belgian a reținut mingea șutată telefonat de Parolo (85).

Belgia a fost periculoasă în ultimele minute (90), după un carambol în careul italian, dar nici Origi și nici Fellaini nu au reușit să reia spre poartă.

Italia a marcat și al doilea gol, în ultimele secunde ale meciului, prin Pelle, care a trimis mingea în plasă cu un voleu, la centrarea lui Candreva (90+3).

Belgia rămâne fără victorie în fața Italiei în ultimii 34 de ani. Echipa lui Wilmots este la primul meci după o serie de nouă în care nu marchează, ultima oară când nu a înscris într-un meci fiind în urmă cu 367 de zile, într-un meci din preliminarii cu Țara Galilor.

În celălalt meci al grupei, Irlanda și Suedia au terminat nedecis, 1-1. Următoarele meciuri vor fi Italia — Suedia, pe 17 iunie, pe Stade Municipal din Toulouse, și Belgia — Irlanda, pe 18 iunie, pe arena Matmut Atlantique din Bordeaux.

EURO 2016. Belgia – Italia. Capul de afiș al începutului de săptămână la Euro 2016 este partida dintre Belgia și Italia, programată în această seară, de la ora 22:00, la Lyon. Disputa din grupa E va fi condusă la centru de englezul Mark Clattenburg.

EURO 2016. Belgia - Italia

EURO 2016. Belgia – Italia

EURO 2016. Belgia – Italia. Naționala Belgiei este văzută de toată lumea ca fiind capabilă să fie marea surpriză de la Campionatul European. Deși are probleme destul de mari în defensivă, acolo unde are 4 absențe importante, printre care și cea a căpitanului Vincent Company, naționala pregătită de Marc Wilmost este marea favorită a grupei E, din care mai fac parte Italia, Irlanda și Suedia lui Ibrahimovic.

EURO 2016. Belgia – Italia. De partea cealaltă, Italia, finalistă la Euro 2012, a adus în Franța poate cel mai slab lot din ultimii 20 de ani. Chiar și așa, echipa lui Conte a terminat campania de calificare cu 7 victorii și 3 egaluri, fiind una din cele 4 formații neînvinse în preliminarii. Italia a ratat doar de două ori calificarea din grupe, în 1996 și în 2004. Squadra azzura este naționala cu cele mai multe remize în istoria Europenelor, 15 la număr.

EURO 2016. Belgia – Italia. Partida se anunță a fi una extrem de interesantă ținând cont că în ultimele 5 întâlniri directe s-au marcat nu mai puțin de 18 goluri. Ultimul meci între Belgia și Italia a avut loc în noiembrie 2015, iar „dracii roșii” s-au impus cu 3-1. Jan Vertonghen, Kevin de Bruyne și Michy Batshuayi au marcat pentru belgieni, în timp ce Antonio Candreva a semnat singura reușită a italienilor..

EURO 2016. Belgia – Italia. ECHIPELE PROBABILE:

Belgia (4-2-3-1): Courtois – Alderweireld, Denayer, Vermaelen, Vertonghen – Nainggolan, Witsel – Mertens, De Bruyne, Hazard – Lukaku
Antrenor: Marc Wilmots

Italia (3-5-2): Buffon – Barzagli, Bonucci, Chiellini – Candreva, Florenzi, De Rossi, Giaccherini, Darmian – Pelle, Eder

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult