EURO 2016, Franta - Portugalia, scor 0-1 (video | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport EURO 2016, finala. Franta – Portugalia, scor 0-1 (video)

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia, scor 0-1 (video)

scris de Ziua Veche
29 afisari

Portugalia a câștigat în premieră titlul de campioană europeană, după ce a învins formația Franței cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri, în finala EURO 2016, duminică seara, pe Stade de France din Saint-Denis.

Unicul gol a fost marcat de Eder, atacantul echipei franceze Lille (109). Portugalia, deși fără vedeta Ronaldo (accidentat) a cucerit primul său mare trofeu, după ce a pierdut finala EURO 2004, pe teren propriu.

Franța rămâne cu două titluri europene (1984, 2000) și unul mondial (1998), pierzând a doua sa finală, după cea de la Cupa Mondială din 2006.

Începutul de meci a fost destul de alert, iar fiecare echipă a avut câte un șut la poartă, prin Nani (4), respectiv Sissoko (6).

Franța a accelerat apoi și Rui Patricio a avut două intervenții bune (10), mai ales la lovitura de cap a lui Griezmann, când s-a opus golului, iar apoi la mingea expediată cu capul și de Giroud.

Evenimentul principal al primei reprize a fost accidentarea lui Cristiano Ronaldo, în minutul 10, după o intrare tare a lui Payet, la genunchiul stâng al vedetei de la Real Madrid. Ronaldo a primit îngrijiri medicale timp de câteva minute (18-20), a revenit pe gazon, dar nu a putut continua și a părăsit terenul pe targă, cu ochii în lacrimi, fiind înlocuit cu Quaresma.

Sissoko a fost cel mai periculos om al Franței, cu o incursiune încheiată cu șut puțin peste poartă în min. 22 și un șut din careu în min. 34, respins providențial de Rui Patricio (34).

Portugalia a avut câteva oportunități, dar i-a lipsit tocmai omul de la finalizare, Ronaldo. Adrien Silva (23) a șutat pe lângă poartă, la cea mai bună șansă a oaspeților.

În repriza secundă, Pogba a tras peste poartă de la distanță (54), iar Griezmann (58) a avut un șut bun din unghi, reținut de Rui Patricio. Griezmann (66) a ratat cea mai mare ocazie a partidei, reluând cu capul peste poartă din poziție ideală la centrarea lui Coman. Rui Patricio a fost apoi salvator (75) la șutul din întoarcere al lui Giroud.

Lloris a fost și el providențial, în două rânduri, la un șut surprinzător al lui Nani (80), urmat de o foarfecă a lui Quaresma. Au fost primele șuturi ale lusitanilor pe spațiul porții.

Sissoko l-a întrebuințat din nou pe Rui Patricio (84), cu un șut din afara careului, dar goalkeeper-ul portughez a respins spectaculos. Gignac l-a întors pe Pepe în 6 metri, dar a ratat golul ”de aur” în min. 90+2, când șutul său a lovit bara, iar meciul a ajuns în prelungiri.

Portugalia a avut o mare ocazie de gol în prelungiri (104), însă Lloris a respins excelent mingea trimisă cu capul de Eder. Franța a avut șansă și în min. 108, când Guerreiro a luat la țintă bara transversală din lovitură liberă. Această ocazie a prefigurat deschiderea scorului, reușită de Portugalia, prin rezerva Eder (109), cu un șut la colț din afara careului, după o acțiune personală.

Portugalia a cucerit trofeul, deși nu era cotată printre favorite și în ciuda unui parcurs care nu a impresionat, sacrificând de multe ori spectacolul în fața rezultatului, cu o singură victorie în 90 de minute în șapte meciuri (2-0 în semifinala cu Țara Galilor). Lusitanii, care au pornit de pe locul al treilea în Grupa F, au arătat însă că sunt o echipă solidă, în care grupul a fost principalul actor, în ciuda prezenței vedetei Ronaldo în rândul său, dar și în absența sa.

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. Echipele de fotbal ale Franței și Portugaliei vor juca finala EURO 2016, duminică, de la ora 22,00 (ora României), pe Stade de France din Saint-Denis, la exact o lună de la startul turneului final din Hexagon.

EURO 2016, finala. Franta - Portugalia

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. Franța țintește o tripletă ca țară gazdă, după ce a câștigat titlul european în 1984 și cel mondial în 1998. ”Les Bleus” ai mai câștigat o dată EURO în 2000, când competiția a fost organizată de Belgia și Olanda, și mai au o finală pierdută la Cupa Mondială din 2006.

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. De partea cealaltă, Portugalia vrea laurii europeni, după ce a mai jucat o finală în 2004, pe teren propriu, pierzând surprinzător în fața Greciei.

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. Francezii au ascendentul confruntărilor anterioare cu Portugalia, pe care au învins-o la turnee finale de trei ori: în semifinalele EURO 1984, la Marsilia, cu 3-2 după prelungiri, în semifinalele EURO 2000, la Bruxelles, cu 2-1 după prelungiri, și în semifinalele Cupei Mondiale din 2006, la Munchen, cu 1-0.

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. ”Les Bleus” conduc la bilanțul direct, cu 18 victorii, un egal și 5 eșecuri, golaverajul fiind de 49-28.

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. Franța a câștigat ultimele zece meciuri cu Portugalia, cel mai recent fiind un amical susținut în 2015 la Lisabona, când unicul gol a fost marcat de Mathieu Valbuena. Ultima victorie lusitană datează din aprilie 1975, când Portugalia se impunea cu 2-0 pe Parc des Princes, prin golurile reușite de Nené și Marinho.

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. La EURO 2016, Portugalia a început greoi, cu trei egaluri în grupă (1-1 cu Islanda, 0-0 cu Austria și 3-3 cu Ungaria) și o calificare in extremis, de pe locul al treilea, în optimi a învins puternica formație a Croației după prelungiri (1-0), în sferturi a trecut de Polonia la loviturile de departajare (5-3), iar în semifinale a învins Țara Galilor (2-0). Seleccao a obținut doar o victorie după 90 de minute la EURO 2016, dar a ajuns în finală.

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. Franța a câștigat Grupa A, după 2-1 cu România, 2-0 cu Albania și 0-0 cu Elveția, în optimi a trecut cu 2-1 de Irlanda, în sferturi a eliminat Islanda cu 5-2, iar în semifinale a învins campioana mondială Germania cu 2-0.

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. ”Les Bleus” sunt neînvinși de zece meciuri (nouă victorii, un egal)

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. Meciul de pe Stade de France se anunță a fi și un duel între vedetele Cristiano Ronaldo și Antoine Griezmann. Ronaldo, învingător în fața francezului în finala Ligii Campionilor (Real Madrid — Atletico, finală decisă la loviturile de departajare), a reușit la EURO 2016 să devină primul jucător care marchează la patru ediții ale EURO și să egaleze recordul deținut de francezul Michel Platini de 9 goluri marcate la turneele finale ale competiției europene. Griezmann, după un debut modest în fața României, a avut evoluții excelente și a marcat nu mai puțin de șase goluri (medie de un gol pe meci), fiind ca și câștigător al titlului de golgheter la EURO 2016.

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. Un amănunt interesant este faptul că nu mai puțin de trei jucători din lotul Portugaliei s-au născut în Franța: portarul Anthony Lopes (Givors), mijlocașul Adrien Silva (Angouleme) și fundașul Raphael Guerreiro (Le Blanc-Mesnil).

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. Fernando Santos, selecționerul Portugaliei, va putea conta din nou pe fundașul Pepe, care a lipsit la semifinala cu Țara Galior din cauza unei accidentări. În primul ”unsprezece” (4-4-2) va reveni și William Carvalho, după expirarea suspendării, deși Danilo Pereira a avut o prestație bună în semifinale.

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. Didier Deschamps va păstra probabil formula care a dat satisfacție în ultimele două meciuri (4-2-3-1).

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. Finala EURO 2016 va fi arbitrată de englezul Mark Clattenburg. Considerat cel mai bun „cavaler al fluierului” european în acest sezon, Mark Clattenburg (41 ani) a condus finala Ligii Campionilor, câștigată de Real Madrid în fața rivalilor de la Atletico Madrid, în luna mai.

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. Mark Clattenburg devine, astfel, al doilea arbitru care conduce în același an finala Ligii Campionilor și pe cea a Campionatului European, după portughezul Pedro Proenca, în 2012.

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. Fost electrician, Mark Clattenburg, arbitru internațional din 2007, a condus deja trei meciuri la debutul EURO 2016: Belgia — Italia (0-2) și Cehia — Croația (2-2), din primul tur, precum și Elveția — Polonia (4-5 la loviturile de departajare), din optimile de finală.

EURO 2016, finala. Franta – Portugalia. Echipele probabile:
Portugalia: Rui Patricio — Cedric Soare, Pepe, Fonte, Guerreiro — Renato Sanches, William Carvalho, Adrien Silva, Joao Mario — Nani, Ronaldo.
Franța: Lloris — Sagna, Koscielny, Umtiti, Evra — Pogba, Matuidi — Sissoko, Griezmann, Payet — Giroud.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult