EURO 2016. Irlanda - Bosnia, scor 2-0 (video) | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport EURO 2016. Irlanda – Bosnia-Herțegovina, scor 2-0 (video)

EURO 2016. Irlanda – Bosnia-Herțegovina, scor 2-0 (video)

scris de Z.V.
7 afisari

Irlanda s-a calificat la EURO 2016, luni seara, după ce a învins formația Bosniei-Herțegovina cu scorul de 2-0 (1-0), la Dublin, în manșa a doua a barajului pentru turneul final din Franța.

EURO 2016. Irlanda - Bosniei-Herțegovina, scor 2-0

EURO 2016. Irlanda – Bosniei-Herțegovina, scor 2-0

După 1-1 la Zenica, Irlanda s-a impus acasă prin ”dubla” lui Jon Walters (24 — penalty, 70), care a ratat meciul tur din cauza unei suspendări. Penalty-ul a fost acordat după ce centrarea lui Daryl Murphy l-a lovit în mână pe Ervin Zukanovic.

Irlanda devine a 22-a echipă calificată la EURO 2016, după Franța (în calitate de țară organizatoare), Spania, campioana en titre, Germania, Anglia, Portugalia, Belgia, Italia, Rusia, Elveția, Austria, Croația, Cehia, Polonia, România, Slovacia, Ungaria, Turcia, Islanda, Țara Galilor, Albania și Irlanda de Nord.

Ultimele două participante se vor decide marți, când vor avea loc partidele Slovenia — Ucraina (0-2 în tur) și Danemarca — Suedia (1-2 în tur).

Tragerea la sorți a turneului final din Franța (10 iunie — 10 iulie) este programată pe 12 decembrie, la Paris.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult