Acasa Sport-AutoSport Euro 2016. Spania – Ucraina, scor 1-0 (video)

Euro 2016. Spania – Ucraina, scor 1-0 (video)

scris de Z.V.
10 afisari

Selecționata lui Del Bosque n-avea voie să facă niciun pas greșit în partida contra Ucrainei, găzduită de Sevilla. Spania spera astfel să se așeze confortabil pe locul doi al Grupei C, pentru că era greu de crezut că va detrona liderul surpriză, Slovacia, care juca cu Luxemburg.

Și așa a și fost. Slovacia s-a impus la pas în fața luxemburghezilor, scor 3-0, în timp ce ibericii au câștigat, cu ceva emoții însă, meciul cu trupa lui Fomenko.

Spaniolii au început în forță partida de pe ”Ramon Sanchez Pizjuan” deciși să rezolve rapid ecuația întâlnirii. Deși linia mediană a lui Del Bosque, cu un Isco într-o zi formidabilă, a combinat destul de mult, oaspeții au avut cea mai mare ocazie prin Rotan, al cărui șut a trecut aproape de poarta lui Casillas.

Un minut mai târziu însă, spaniolii au deschis scorul prin Morata, care a izbutit primul său gol la națională, la a treia prezență în tricoul primei reprezentative. Ucrainenii au acuzat șocul și au arătat că n-au forța de a reveni în meci, asta poate și din cauza lui Fomenko, care a spus, înainte de meci, că ”un eventual eșec nu le va închide ușa elevilor săi în privința șanselor la calificare”.

Ibericii au ratat însă șansa de a închide meciul încă de la pauză. Mai întâi, Juanfran n-a fost atent și s-a trezit în ofsaid după o pasă bună a lui Iniesta, astfel că golul lui Morata a fost corect anulat. Apoi, cu trei minute înainte de pauză, Sergio Ramos a trimis cu capul în transversală.

Culmea, pauza le-a priit oaspeților, care au jucat mult mai dezinvolt în partea a doua. Cu Rotan la ”butoane”, cel mai bun jucător, ucrainenii au alergat 45 de minute după golul egalizator. Acesta n-a venit doar din cauza lipsei de precizie de la finalizare, pentru că în rest spaniolii s-au trezit de multe ori descoperiți.

Iar atunci când n-au greșit fundașii, a făcut-o Casillas, care i-a pasat neglijent lui Koke, aflat la 30 de metri de el, prilej pentru acelați Rotan să fie aproape de 1-1. Portarul Realului și-a răscumpărat însă greșeală și a deviat în corner. Și Konoplyanka a fost aproape de egalare, dar e greu să marchezi atunci când șutezi slab.

Finalul, la fel ca și începutul, le-a aparținut tot gazdelor. Nou intratul Cazorla a avut șansa lui 2-0, dar reflexul lui Pyatov l-a scos din minți pe mijlocașul lui Arsenal.

Spania s-a distanțat la trei puncte de Ucraina, dar tânjește în continuare la primul loc, acolo unde Slovacia tronează în liniște după 3-0 cu Luxemburg.


Azi incep primele partide ale unei noi etape din preliminariile Euro 2016. Cele mai interesante partide de vineri sunt cele dintre Spania si Ucraina, din grupa C, si Anglia – Lituania, in grupa E.
Spania – UcrainaSpania înfruntă la Sevilla una dintre principalele contracandidate la calificarea la Euro 2016, Ucraina. Ambele reprezentative au câte nouă puncte după patru jocuri înaintea partideicare incepe la ora 21:45.

Slovacia e liderul-surpriză al Grupei C a preliminariilor, cu maximum de puncte, 12.

”Este un joc foarte important pentru că suntem la jumătatea campaniei de calificare și orice pas greșit poate fi periculos pentru noi”, a spus Vicente del Bosque, selecționerul Spaniei. ”Sunt foarte dornic să-mi îmbunătățesc jocul în continuare. Când lucrurile nu merg bine îmi cer întotdeauna mai mult”, a spus și Andres Iniesta, mijlocașul celor de la Barcelona.

”Nu cred că acest meci va fi unul decisiv. Nu este ca și cum ușile s-ar deschide sau închide după partidă”, a fost și replica selecționerului ucrainenilor, Mihailo Fomenko

Misiunea reprezentativei Ucrainei va fi dificilă dacă ne raportăm la faptul că Spania n-a mai pierdut un meci oficial pe teren propriu de 29 de jocuri, din 2003. În plus, ibericii au două victorii şi un egal în duelurile directe cu Ucraina.

Formațiile probabile

Spania (4-3-3): Casillas – Juanfran, Pique, Sergio Ramos, Jordi Alba – Koke, Busquets, Iniesta – David Silva, Morata, Isco
Selecționer: Vicente del Bosque

Ucraina (4-2-3-1): Pyatov – Fedetsky, Rakitskiy, Khacheridi, Shevchuk – Stepanenko, Tymoschuk – Yarmolenko, Kravets, Konoplyanka – Zozulya
Selecționer: Mihailo Fomenko

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult