Acasa Sport-AutoSport Europa League: Schalke 04 – Athletic Bilbao, scor 2-4 (VIDEO)

Europa League: Schalke 04 – Athletic Bilbao, scor 2-4 (VIDEO)

scris de Z.V.
0 afisari

Athletic Bilbao şi-a asigurat practic calificarea în semifinalele Europa League la fotbal, după ce a învins cu scorul de 4-2 pe Schalke 04, joi seara, în deplasare, într-un meci din prima manşă a sferturilor de finală.

Athletic a deschis scorul prin Llorente (20), dar Schalke a restabilit imediat egalitatea prin Raul (22). Schalke a forţat şi a preluat conducerea, graţie aceluiaşi Raul (60), dar a ratat şi alte ocazii. Bascii au revenit senzaţional şi au marcat până la final de încă trei ori, prin Llorente (73), De Marcos (81) şi Muniain (90+3). De remarcat că la 2-3, în min. 88, Huntelaar (Schalke) a trimis mingea în bară. Atacantul român Ciprian Marica a fost doar rezervă la echipa germană.

Schalke 04 Vs Athletic de Bilbao 2-4 de liendrocito
Meciul cel mai aşteptat al sferturilor de finală din Europa League, Schalke 04 – Athletic Bilbao se va disputa joi seară începând cu ora 22:05

schalke 04 athletic bilbao

Schalke 04 vs Athletic Bilbao

Meciul tur dintre Schalke 04 şi Athletic Bilbao se va desfăşura pe stadionul Auf Schalke din Gelsenkirchen de la ora 22:05, ora României şi va fi transmis de Sport.ro. Formaţia germană care a jucat în grupele Europa League şi cu Steaua Bucureşti, a trecut în optimile competiţiei chiar de echipa olandeză care a eliminat Steaua, Fc Twente. Spaniolii de la Athletic Bilbao, au produs una din marile surprize ale competiţiei după dubla victorie din optimi în faţa colosului englez Manchester United, care devenise principală favorită a Europa League după ce a fost eliminată din grupele Champions League.

Antrenorul echipei Schalke 04, la care joacă şi românul Ciprian Marica, Huub Stevens a anunţat că nu este speriat de trupa din peninsula Iberică, dar că e puţin confuz în legătură cu adevărata faţă a clubului Athletic Bilbao. Potrivit site-ul oficial UEFA, acesta nu ştie dacă formaţia spaniola se va prezenta precum în meciul din optimi cu Manchester United sau ca în ultimul meci din campionatul Spaniei, unde formaţia aflată acum pe locul 11, a reuşit doar un rezultat de egalitate în faţa formaţiei Real Sporting de Gijon, aflată la retrogradare.

Pe de altă parte, antrenorul lui Athletic Bilbao, Marcelo Bielsa, a declarat că formaţia sa va juca cât de bine vor putea şi s-a arătat mulţumit de faptul că va putea apela şi la atacantul Llorente care a fost chinuit în ultimele zile de o accidentare. Manşa retur a confruntării se va desfăşura peste o săptămână, pe 5 aprilie, pe stadionul San Mames, din Bilbao. Echipa care va ieşi câştigătoare din această dublă manşă va întâlni în semifinale învingătoarea din dubla dintre Sporting Lisabona şi Metalist Harkov.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult