Acasa Sport-AutoSport Fed Cup. Irina Begu – Francoise Abanda / Bouchard – Dulgheru (live video)

Fed Cup. Irina Begu – Francoise Abanda / Bouchard – Dulgheru (live video)

scris de Z.V.
34 afisari

Irina Begu (24 de ani, locul 33 WTA) a pierdut partida cu Francoise Abanda (18 ani, locul 260 WTA), contând pentru întâlnirea de Fed Cup dintre România și Canada. Francoise Abanda – Irina Begu 2-1 (4-6, 7-5, 6-4)
Partida a durat două ore și 41 de minute.
Irina Begu şi Francoise Abanda vor deschide meciul dintre echipele feminine de tenis ale României şi Canadei, sâmbătă, la Montreal, de la ora 20:00 (ora României), în baraj pentru Grupa Mondială a Fed Cup.

program fed cup irina begu

Begu (33 WTA) este prima rachetă a României, în absenţa Simonei Halep, numărul trei mondial, în timp ce Abanda (18 ani) ocupă locul 260 în ierarhia WTA. Cele două nu s-au înfruntat până acum în circuitul profesionist. Al doilea meci de simplu de sâmbătă le va opune pe Eugenie Bouchard, numărul 7 în lume, şi pe Alexandra Dulgheru (69 WTA), care se vor întâlni în premieră.

Duminică, tot de la ora 20:00, Bouchard va juca împotriva Irinei Begu, după care Abanda va primi replica Alexandrei Dulgheru. Bouchard a câştigat singurul meci direct cu Irina, anul acesta, în optimi la Australian Open, cu 6-1, 5-7, 6-2, iar Abanda şi Dulgheru nu s-au întâlnit.
Meciul de dublu de pe Maurice-Richard Arena va opune perechile Gabriela Dabrowski (43 WTA dublu)/Sharon Fichman (141 WTA dublu) şi Andreea Mitu (218 WTA la dublu)/Raluca Olaru (62 WTA la dublu).

România, care nu a mai jucat în eşalonul de elită al Fed Cup din 1992, a trecut în primul tur al Grupei Mondiale II de Spania, în februarie, la Galaţi, cu scorul de 3-2. Canada, fără principala sa jucătoare, Eugenie Bouchard, a fost învinsă cu 4-0, la Quebec, de Cehia, deţinătoarea trofeului.

România şi Canada s-au întâlnit o singură dată până acum în Fed, Cup, în 1983, în Elveţia (Zurich), când echipa noastră se impunea cu 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale.

Intalnirile  dintre Irina Begu şi Francoise Abanda si Eugenie Bouchard – Alexandra Dulgheru pot fi vazute video live stream aici sau aici

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult