Acasa Sport-AutoSport Federaţia din Kosovo denunţă ‘atmosfera nesigură’ pentru jucătorii săi la Bucureşti

Federaţia din Kosovo denunţă ‘atmosfera nesigură’ pentru jucătorii săi la Bucureşti

scris de Misu Andrei
149 Afisari

Federaţia de fotbal din Kosovo (FFK) a denunţat sâmbătă „atmosfera inacceptabilă şi nesigură” în care s-a disputat meciul cu România din Liga Naţiunilor, vineri seară pe Arena Naţională din Bucureşti şi care a fost abandonat în timpul adiţional al reprizei secunde, la scorul de 0-0.

Într-un comunicat, FFK evidenţiază că suspendarea meciului s-a datorat „insistentelor scandări rasiste şi anti-kosovare ale fanilor români”, conform agenţiei EFE.

Aceste incidente „deteriorează grav spiritul de fair-play, valorile fotbalului şi încalcă total regulile şi principiile UEFA’, precizează federaţia din Kosovo, care condamnă comportamentul suporterilor români.

„Scandări precum ‘Kosovo este Serbia’ şi ‘Serbia, Serbia’, fluierături în timpul imnului naţional al Kosovo, aruncarea cu obiecte în teren şi alte acţiuni ofensatoare şi provocatoare au fost prezente pe tot parcursul meciului, creând o atmosferă inacceptabilă şi nesigură pentru jucătorii din Kosovo”, afirmă FFK.

Federaţia de la Prishtina adaugă că a avertizat în scris autorităţile competente ale UEFA de mai mult de două ori despre posibilitatea unor astfel de acţiuni.

În ciuda eforturilor selecţionerului Franco Foda ”de a se asigura că meciul va continua (…), comportamentul rasist a persistat chiar şi în timpul întreruperii jocului”, adaugă federaţia kosovară.

Din acest motiv, FFK consideră că jucătorii kosovari „au ales în mod corect” să se retragă la vestiar, în conformitate cu ”regulile anti-rasiste ale UEFA” şi pentru a „apăra demnitatea statului Kosovo, ca membru egal al UEFA şi al FIFA”.

Federaţia din Kosovo anunţă, de asemenea, că a început deja să pregătească o plângere pe care o va prezenta organelor disciplinare ale UEFA.

„Credem că UEFA va acţiona în conformitate cu valorile sale fundamentale şi va condamna ferm limbajul rasist şi alte acţiuni inacceptabile care au avut loc în timpul acestui meci”, insistă FFK în comunicatul său.

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a difuzat la rândul ei un comunicat, sâmbătă, în care a respins acuzaţiile kosovare ca fiind nefondate, considerând nejustificată retragerea jucătorilor rivali cu puţin timp înaintea fluierului final al meciului.

De asemenea, FRF consideră că acţiunile jucătorilor şi oficialilor kosovari au fost premeditate şi a negat în acelaşi timp acuzele de rasism formulate de aceştia şi speră ca UEFA să ia o decizie în favoarea României în acest caz.

„Federaţia Română de Fotbal (FRF) îşi exprimă profunda dezamăgire faţă de comportamentul delegaţiei Kosovo şi al jucătorilor adverşi în timpul meciului de vineri seara, din Liga Naţiunilor. Considerăm că acuzaţiile venite dinspre echipa oaspete sunt nefondate şi credem cu fermitate că acţiunile lor au fost premeditate. FRF le mulţumeşte celor aproape 50.000 de suporteri români prezenţi pe stadion pentru menţinerea unei atitudini civilizate şi pentru că s-au abţinut, pe cât posibil, să reacţioneze la provocările jucătorilor kosovari. Este important de subliniat că în timpul meciului nu au existat scandări rasiste şi nu s-a auzit nici măcar o singură dată sloganul ‘Kosovo este Serbia'”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial al FRF.

„Mai mult, dorim să reamintim tuturor de decizia luată de Comisia de disciplină a UEFA cu privire la un incident similar în timpul meciului de anul trecut, în care Kosovo a acţionat în acelaşi mod. Decizia a precizat clar că sloganul „Kosovo este Serbia” nu poate fi clasificat drept rasist şi, prin urmare, nu poate declanşa procedura în trei paşi. Acest aspect a fost reiterat şi de delegatul UEFA în cadrul şedinţei tehnice premergătoare meciului de seara trecută, ceea ce dovedeşte faptul că oficialii kosovari ştiau care sunt consecinţele în momentul în care jucătorii lor au plecat la vestiare. Este regretabil că o echipă de fotbal alege să părăsească terenul şi să se retragă în vestiar cu doar două minute înainte de fluierul final, văzând că nu mai are timp să obţină un rezultat favorabil. Această acţiune demonstrează o lipsă de respect faţă de sport şi o desconsiderare totală pentru fair-play”, adaugă conducerea FRF.

„Din nefericire, comportamentul delegaţiei kosovare şi mai ales al jucătorilor săi, la Bucureşti, serveşte drept exemplu de „cum să nu acţionezi” în sportul profesionist. Aşteptăm decizia UEFA în această privinţă. Cu toate acestea, având în vedere refuzul Kosovo de a încheia meciul pe teren şi plecarea jucătorilor la vestiar fără acordul arbitrului, nu poate exista decât un singur rezultat, cel aliniat cu principiile jocului”, menţionează Fedearţia Română de Fotbal.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS