Acasa Sport-AutoSport Fotbal, liga I, etapa 19. CFR a urcat pe primul loc

Fotbal, liga I, etapa 19. CFR a urcat pe primul loc

scris de Șt. C
8 afisari

CFR 1907 Cluj-Napoca a învins pe FCM Tg. Mureş cu scorul de 1-0 (1-0), vineri, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii I, prima a sezonului de primăvară.

CFR a urcat pe primul loc

CFR a urcat pe primul loc

Unicul gol al partidei a fost reuşit de atacantul grec Pantelis Kapetanos (25). Prin acest succes, CFR a urcat pe primul loc al clasamentului, cel puţin până sâmbătă seara, când va juca Dinamo. CFR a jucat repriza a doua în 10 oameni, după ce Gabi Mureşan a fost eliminat destul de uşor pentru al doilea cartonaş galben. Acesta a fost meciul de debut al antrenorului Marius Lăcătuş pe banca tehnică a echipei din Tg. Mureş, al patrulea în acest sezon pentru FCM, după Ioan Ovidiu Sabău (et. 1-8), Tibor Selymes (et. 9-12) şi Maurizio Trombetta (et. 13-18).
CFR 1907 Cluj – FCM Tg. Mureş 1-0 (1-0). A marcat: Pantelis Kapetanos (25). Cartonaş roşu: Gabi Mureşan (CFR, 47). Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Iulian Radu (Bucureşti), Daniel Ciocanea (Sibiu)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult