Acasa Sport-AutoSport IBF: Lucian Bute nu îşi va putea recupera centura în 2012

IBF: Lucian Bute nu îşi va putea recupera centura în 2012

scris de Laurentiu Banches
1 afisari

Pugilistul român Lucian Bute a fost anunţat de International Boxing Federation (IBF) că nu va putea lupta în acest an într-un meci revanşă cu britanicul Carl Froch.

Lucian Bute nu îşi va recupera centura IBF la categoria supermijlocie in 2012(foto:cvlpress.ro)

IBF a hotărât ca boxerul Carl Froch să lupte cu danezul Mikkel Kessler, în luna octombrie, cel mai probabil tot la Nottingham, dupa ce a stabilit ca Adonis Stevenson din Canada si camerunezul Sakio Bika să boxeze pe 11 august, la Montreal, pentru stabilirea challengerului oficial al titlului detinut de pugilistul britanic. Astfel, IBF l-a exclus din orice calcule la lupta pentru câştigarea centurii mondiale la categoria supermijlocie pe Lucian Bute, care ar putea lua o vacanţă prelungită până în 2013.

Conform realitatea.net, Lucian Bute şi-a anunţat plecarea la Montreal şi împreună cu staff-ul InterBox va trebui să hotărască daca va mai disputa în acest an o partidă, doar de palmares cu numărul 8 IBF, Kelly Pavlik, care are pretenţii financiare foarte ridicate. După meciul pierdut prin knock-out cu Carl Froch i-a scăzut foarte mult cota românului, care, în acest moment ocupă doar locul 5 IBF la categoria supermijlocie, dupa campionul Carl Froch, Adonis Stevenson, Edwin Rodriguez si Thomas Oosthuizen.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult