Acasa Sport-AutoSport JO 2014: Delegația României a plecat la Soci

JO 2014: Delegația României a plecat la Soci

scris de Laurentiu Banches
0 afisari

Echipa olimpică a României, formată din 24 de sportivi, a plecat duminică dimineața spre Soci (Rusia), pentru a participa la a XXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă.

JO 2014: Delegația României a plecat la Soci (foto:onlinesport.ro)

Delegația este completată de circa 20 de antrenori și oficiali, șef de misiune fiind Alexandru Epuran.  Cei 24 de sportivi vor evolua la 8 discipline (schi alpin, schi fond, biatlon, sărituri cu schiurile, patinaj artistic, bob, sanie și skeleton), iar port-drapel la ceremonia de deschidere a Jocurilor, pe 7 februarie, va fi biatlonista Eva Tofalvi, aflată la a cincea participare. Secretarul general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ioan Dobrescu, a declarat, potrivit Agerpres cǎ  ”o clasare a unui sportiv român în primele zece locuri, pentru noi, ar echivala cu o medalie, iar o poziție în primele 20 ar fi considerată o performanță deosebită, dacă ținem seama unde se află România în momentul de față la sporturi de iarnă”.

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Octavian Morariu, a declarat că așteaptă de la toți sportivii români să dea maximum în competițiile de la Jocurile Olimpice și anticipează că vom avea cele mai bune rezultate, clasări între primele 10-15 locuri, la bob, sanie și skeleton. ”Mergem cu 24 de sportivi, față de 28 cu câți au fost la Vancouver, deci ordinul de mărime e cam același. Ne lipsește ștafeta de biatlon fete, care știm că nu s-a calificat din cauza unei greșeli tehnice la ultimul concurs. Suntem cam în linie cu ce avem de obicei la Olimpiada de iarnă. Calitatea aș zice că e constantă. Avem sportivi calificați la foarte multe discipline, ceea ce este o bucurie pentru mine”, a mai declarat Morariu.

Componența lotului României:

SCHI ALPIN (3 sportivi): Alexandru George Barbu (slalom uriaș și slalom special), Ioan Valeriu Achiriloaie (coborâre), Ania Monica Germaine Caill (slalom super-uriaș, slalom special, combinată alpină); antrenor: Sebastian Barbu.

SCHI FOND (3): Timea Sara, Paul Constantin Pepene, Florin Daniel Pripici; antrenor: Ioan Lungociu și Daniel Borca.

BIATLON (2): Eva Tofalvi, Cornel Dumitru Puchianu; antrenori: Simon Marton și Vasile Gheorghe.

SĂRITURI CU SCHIURILE (1): Sorin Iulian Pîtea; antrenor: Florin Spulber.

PATINAJ ARTISTIC (1): Zoltan Kelemen; antrenor: Gheorghe Chiper.

SKELETON (2): Dorin Dumitru Velicu, Maria Marinela Mazilu; antrenori: Florin Bucur și Marius Tomiță Ene.

SANIE (4): Valentin Crețu (simplu masculin, ștafeta), Nicolae Radu Șovăială și Alexandru Teodorescu (dublu sanie masculin, ștafeta), Raluca Strămăturaru (simplu feminin, ștafetă); antrenori: Sorina Țicu și Eugen Radu.

BOB (8): Nicolae Istrate și Florin Cezar Crăciun (echipajul de dublu masculin), Andreas Paul Neagu, Paul Septimiu Muntean, Dănuț Ion Moldovan, Bogdan Otavă (echipajul de 4 masculin), Maria Adela Constantin și Andreea Grecu (echipajul de dublu feminin); antrenori: Paul Neagu (feminin), Iulian Daniel Pacioianu și Silviu Dan Scurtu (masculin).

Delegația îi mai cuprinde pe medicii Delia Iacob, Tatiana Arișanu și Dan Florin Tanase, coordonator al personalului medical, iar lotul de schi va fi însoțit de Puiu Gașpar, oficial, și Norbert Fancsali, masor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult