Acasa Sport-AutoSport JO Soci 2014. Probleme la festivitatea de deschidere (video)

JO Soci 2014. Probleme la festivitatea de deschidere (video)

scris de Șt. C
4 afisari

Vladimir Putin a declarat deschise Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, vineri seara, în cadrul ceremoniei desfășurate pe Stadionul Olimpic Fișt, una grandioasă.

JO Soci - Delegatia Romaniei la festivitatea de deschidere

În debutul programulu, organizatorii au întâmpinat probleme la aprinderea celor cinci cercuri – simbolul Jocurilor Olimpice, unul dintre acestea nefiind finalizate.

JO Soci - Victor Ponta si Daciana Sarbu

Ceremonia, la care au asistat 40.000 de spectatori și zeci de șefi de state și guvern, între care și premierul României, Victor Ponta, a debutat simbolic la ora locală 20,14 (legată simbolic de anul 2014), cu un foc de artificii la malul Mării Negre, dar și cu o problemă tehnică, după ce unul din cei cinci fulgi care trebuiau să se transforme în inele olimpice nu s-a deschis.

cercurile olimpice soci olimpiada

JO Soci - Unul din cele 5 cercuri olimpice nu s-a deschis

Festivitatea a reunit circa 3.000 de artiști, transmite AFP, care au participat la un show de aproximativ două ore și jumătate, momentele principale fiind reprezentat de aprinderea vasului olimpic și de deschiderea oficială a Jocurilor.

La finalul unui eveniment ce a cuprins momente importante din istoria Rusiei prezentate într-un show impresionant, defilarea celor 88 de delegaţii participante, discursul preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, şi pronunţarea deschiderii JO de către preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, torţa olimpică a fost adusă în arena Fişt de jucătoarea de tenis Maria Şarapova.

Aceasta i-a înmânat torţa atletei Elena Isinbaieva, care i-a dat-o triplului campion olimpic la lupte greco-romane Aleksandr Karelin. Torţa a fost preluată apoi de campioana olimpică la gimnastică ritmică în 2004 Alina Kabaieva, de tripla campioană olimpică la patinaj artistic Irina Rodnina şi, la final, de triplul campion olimpic la hochei pe gheaţă Vladislav Tretiak. Acesta din urmă a purtat torţa pe o distanţă de aproape o sută de metri. La finalul parcursului, el şi Irina Rodnina au ţinut torţa împreună şi au aprins flacăra olimpică de la stadionul de la Soci. Aprinderea torţei a declanşat şi un impresionant foc de artificii, moment care a încheiat ceremonia de deschidere a JO.

Dmitry Medvedev la jo soci

JO Soci - Dmitry Medvedev a adormit la in timpul festivitatii de deschidere

CIO a decis sa ia o serie de masuri de precautie, pentru a-i proteja pe toti cei 6.000 de sportivi care participa la Jocurile Olimpice de iarna de la Soci, distribuind 100.000 de prezervative in satul olimpic.

Prim-ministrul Rusiei, Dmitry Medvedev, a fost surprins in timp ce … dormea!

Problemă tehnică din timpul ceremoniei de vineri seară de pe Stadionul Fişt din Soci, şi anume ratarea deschiderii unuia din cele cinci inele olimpice, a fost mascată pentru telespectatorii ruşi, care au văzut la televizor toate cercurile deschise.

Telespectatorii televiziunii ruse au văzut fulgii începând să de deschidă, iar în momentul în care fulgul aflat în dreapta sus s-a blocat imaginea a fost mutată asupra publicului. După un plan cu publicul, imaginea televiziunii a revenit asupra celor cinci fulgi transformaţi în inele olimpice.

Cei 40.000 de spectatori prezenţi în Stadionul Fişt şi telespectatorii care au urmărit ceremonia transmisă prin semnalul internaţional au putut observa însă incidentul tehnic. În Rusia, transmisia TV a ceremoniei s-a făcut cu un decalaj de aproximativ 15 secunde

6 comentarii

Ereticul 08-02-2014 - 00:43

5 cercuri olimpice, 5 continente: Europa, Asia, Australia, Africa si America. Ultimul (America) nu s-a aprins, inseamna ca a ramas in urma …

ValVerde 08-02-2014 - 08:10

Infantil !

urbos 08-02-2014 - 13:38

Asa lindic, simte-te. Guita, guita! Te remarca acuma la casa alba, imediat, stai asa. Iti mai da o troaca..

CONGO 08-02-2014 - 14:43

Eu am dovezi ca America a incalzit clima pana peste poate. Pai de ce e alba casa alba in plina emisfera nordica? Are oare celule solare pe acoperis? Este oare in progres cu economia de energie sau nici nu mentin un grafic cu risipa facuta? Pai s-a vazut clar din filme ca nu au ferestre termopan?

Ce exemplu dau ei acesti presedinti americanii lumii si popoarelor?

ValVerde 08-02-2014 - 16:14

A incalzit clima ca sa economiseasca gazul de sist iarna. Sa salveze mediul inconjurator.
In loc sa dai bani pe termopane energofage, faci sa fie cald afara.

jan dinu 08-02-2014 - 05:50

—- APRECIEZ —- efortul natiunii ruse de-a organiza
aceasta olimpiada de iarna unde au ocazia sa arate lumii
ca pot shi sunt in stare de a fi parte a civilizatiei pe bazele
credintei lor ortodoxe atit de inradacinata in poP-or de multe secole !!!
— DETRACTORII — activisti care folosec ocazia la aceste jocuri (intreceri
sportive ) mai bine ar tace cind critica sociatatea shi conducerea lor
privind asha zisa — nelibertate sexuala — ce e considerata ca :
— desfriu – decadetza – degenerare –a societatii vestive aflata in dezagregare ! ObtiuNEA fiecarui popor trebuie respectata shi NU
boicotata de cei care au interese obscure apreciate ca imorale
impardonabile nu numai de morala crestina …dar shi atitea alte societati
care resping actiunile contra firii shi perpetuarii speciei umane !!
JD-USA

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult