Acasa Sport-AutoSport Juventus, distrusă: Depunctată și umilită pe teren.

Juventus, distrusă: Depunctată și umilită pe teren.

scris de Misu Andrei
74 Afisari

Juventus Torino a primit o nouă penalizare, de 10 puncte, pentru fraude contabile, mai mică însă decât cea de 15 puncte, dictată iniţial, împotriva grupării „bianconera” şi anulată ulterior.

Fotbal, serie A: Juventus - AS Roma, scor 3-0

În urma acestei noi sancţiuni, comunicată luni de Curtea de Apel a Federaţiei italiene de fotbal (FIGC), Juventus a coborât de pe locul 2 până pe poziţia a 7-a în clasamentul din Serie A, la cinci puncte distanţă de primul loc care asigură calificarea în Liga Campionilor, competiţie la care Juve a participat neîntrerupt, începând din 2012.

În afara procedurilor din italia, Juventus este vizată, de asemene,a de o anchetă a UEFA pentru posibile încălcări ale regulilor financiare. Clubul torinez este supravegheat atent de organismul european, cu care a încheiat, în vara trecută, un plan de redresare pe trei ani, pentru a respecta fair play-ul financiar.

Eșec devastator, luni seară, în Serie A

Juventus a fost învinsă, fără drept de apel, pe terenul formaţiei Empoli (scor 1-4), luni seară în campionatul de fotbal al Italiei, la doar câteva ore după ce a fost penalizată cu 10 puncte în clasament pentru fraude contabile.

Empoli, fără mijlocaşul român Răzvan Marin (accidentat), s-a impus prin dubla lui Francesco Caputo (18 – penalty şi 47)) şi golurile lui Sebastiano Luperto (21) şi Roberto Piccoli (90+3). Pentru torinezi, a marcat Federico Chiesa, în minutul 85.

În urma rezultatelor de luni, Lazio Roma, formaţia fundaşului român Ştefan Radu, aflată pe treapta a doua a podiumului, cu 68 de puncte, şi-a asigurat participarea la viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

Clasament

1. SSC Napoli 86 puncte

2. Lazio Roma 68

3. Inter Milano 66

4. AC Milan 64

5. Atalanta Bergamo 61

6. AS Roma 60

7. Juventus Torino 59

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult