Acasa Sport-AutoSport Liga 1 – Rezultate etapa a 32-a: Lupta la vârf continuă

Liga 1 – Rezultate etapa a 32-a: Lupta la vârf continuă

scris de Laurentiu Banches
1 afisari

Cu 2 etape înainte de finalul sezonului au mai rămas 4 echipe care se mai luptă pentru obiective precise, echipele retrogradate fiind deja stabilite.

În ceea ce priveşte lupta pentru titlu, etapa a 32-a nu a adus modificări importante prin disputele de pe teren, primele trei clasate, Vaslui, CFR şi Steaua obţinând victorii la limită. Rapidul în schimb s-a împiedicat, reuşnd doar un 2-2 cu echipa Pandurii Tg. Jiu, în Giuleşti, astfel că formaţia de sub podul Grant este obligată să îşi ia adio atât de la titlu cât şi de la locul al doilea aflându-se la 6 puncte distanţă de primele două formaţii cu 2 etape înainte de final.

Dinamo, deşi aflată la 5 puncte de Vaslui şi CFR, spera să obţină 6 puncte de la TAS pentru partidele disputate  împotriva Vasluiului, în care moldovenii l-au folosit pe Marius Constantin cu al cărui transfer au existat probleme şi astfel să reintre în lupta pentru titlu. Şi CFR Cluj doreşte să obţină un verdict favorabil de la TAS, în ceea ce priveşte decizia ca meciul cu „U” Cluj să fie rejucat de la 0-0, din minutul 1, aceştia doring victoria la masa verde cu 3-0 şi ameninţând că nu se vor prezenta la rejucare.

La retrogradare lupta e ca şi încheiată după victorile  Concordiei şi Petrolului, care duc FCM Tg. Mureş la 6 puncte în spatele lui Gaz Metan cu 2 etape înainte de final. Astfel, FCM Tg. Mureş are nevoie de o minune să nu li se alăture celor trei deja retrogradata, Voinţa Sibiu, Sportul Studenţesc şi CS Mioveni, singura sansa fiind ca aceasta să câştige ultimele două partide din acest sezon, iar formaţia din Mediaş să nu obţină nici un punct din aceste partide, avand in vedere ca in partidele directe formatia din Tg.Mures are castig de cauza.

Rezultate complete etapa a 32-a din Liga 1:

CFR Cluj 2 – 1 Voinţa Sibiu

Oţelul Galaţi 2 – 0 “U” Cluj

Dinamo 4 – 1 CS Mioveni

Petrolul 4 – 0 Gaz Metan

Concordia Chiajna 4 – 1 FCM Tg. Mureş

Rapid 2 – 2 Pandurii

FC Vaslui 1 – 0 Sportul

FC Brasov 1 – 2 Steaua

Ceahlăul 1 – 2 Astra

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult