Acasa Sport-AutoSport Liga 1, etapa 16. Dinamo – Petrolul, scor 0-0 (rezumat video)

Liga 1, etapa 16. Dinamo – Petrolul, scor 0-0 (rezumat video)

scris de Z.V.
5 afisari

Dinamo și Petrolul au încheiat la egalitate, scor 0-0, la capătul unui meci spectaculos. Albin a nimerit bara în prima repriză, iar Tamuz a ratat câteva ocazii bune, dar s-a lovit de paradele senzaționale ale lui Traian Marc. Alexe a irosit cea mai mare șansă a roș-albilor, când a finalizat slab singur cu Pecanha.

Petrolul e pe 3, cu 32 de puncte, iar Dinamo pe 7, cu 26.

Dinamo și Petrolul Ploiești vor juca, duminică, de la ora 20,30, în Șoseaua Ștefan cel Mare, în etapa a 16-a a Ligii I.

Liga 1, etapa 16. Dinamo - Petrolul

Liga 1, etapa 16. Dinamo – Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Ionel Dănciulescu, s-a arătat optimist, într-o conferință de presă, că formația din Șoseaua Ștefan cel Mare se va impune în derby-ul cu Petrolul, de duminică, din etapa a 16-a a Ligii I.
Dănciulescu este la al doilea meci ca antrenor al lui Dinamo, iar partida de duminică va fi prima în fața propriilor suporteri în această postură, după ce ”câinii roșii” s-au impus la Mediaș, 2-1 cu Gaz Metan.

”Nu am emoții la debutul pe stadionul din Ștefan cel Mare, nu am avut nici la Mediaș, pentru că am încredere în acești băieți. Veți vedea duminică un Dinamo puternic. O echipă care, chiar dacă va pierde, o va face prin luptă, prin sacrificiu și prin dăruire până la epuizare. Sunt încrezător după cum i-am văzut în această săptămână. Știm că va fi greu cu Petrolul, o echipă care nu a pierdut de foarte mult timp, nu a primit gol de mult timp, dar noi suntem Dinamo, jucăm acasă și nu suntem obișnuiți să ne propunem puțin”, a declarat Dănciulescu, citat de site-ul oficial al clubului.
Tehnicianul Petrolului Ploiești, Gheorghe Mulțescu, a declarat că meciul de duminică, pe terenul formației Dinamo, va fi unul ”foarte greu”, echipa bucureșteană fiind una ”periculoasă”.
”Va fi un meci foarte important, foarte greu, pentru că urmărim să câștigăm cele trei puncte, care să ne țină sus pe podium. (…) Dinamo este o echipă care a crescut frumos în ultima perioadă, s-au maturizat mulți dintre jucătorii tineri și ei pot pune probleme. (…) E o echipă periculoasă, cu jucători tehnici, cu viteză”, a afirmat Mulțescu, într-o conferință de presă.

Totuși, antrenorul ploieștenilor a arătat că și cei de la Dinamo au probleme care pot fi speculate de elevii săi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult