Acasa Sport-AutoSport “U” Cluj – CFR Cluj, meci întrerupt din cauza bătăii din teren (Video)

“U” Cluj – CFR Cluj, meci întrerupt din cauza bătăii din teren (Video)

scris de Laurentiu Banches
10 afisari

Meciul dintre Universitatea Cluj-Napoca şi CFR 1907 Cluj-Napoca, din etapa a 31-a a Ligii I de fotbal, a fost suspendat de arbitrul Alexandru Tudor, marţi seara, la scorul de 0-1, în min. 27, din cauza incidentelor dintre jucătorii celor două formaţii.

CFR a deschis scorul în min. 25, prin Ricardo Cadu, dintr-un penalty acordat în urma unui duel între Adrian Cristea (U) şi Gabriel Mureşan (CFR). Cadu s-a îndreptat spre suporterii echipei gazdă după gol cu intenţia de a-i provoca, iar portarul Mircea Bornescu (U) l-a bruscat. Ambii jucători au fost eliminaţi. Imaginile au arătat că portughezul Cadu a fost lovit, în drumul său spre cabine, de mai multe persoane, printre care şi de o persoană din anturajul formaţiei Universitatea.
Claudiu Niculescu, antrenorul lui ”U”, a comunicat că a fost informat despre suspendarea partidei de către arbitrul Alexandru Tudor (Bucureşti). Alexandru Boc, supervizorul LPF, a declarat la Digi Sport că arbitrul Tudor a decis încheierea partidei din cauza incidentelor între jucători. Meciul nu s-ar mai fi putut desfăşura din cauza numărului redus de jucători (minim 7), în urma eliminărilor dictate de arbitru pentru incidente.  Comisia de Disciplină a LPF va judeca vineri acest caz.

Derby-ul local de la Cluj care se va desfăşura marţi, 8 mai, de la ora 21:30, va fi unul decisiv în stabilirea campionei în acest sezon de Liga 1.

Liga 1, etapa a 31-a: "U" Cluj vs CFR Cluj (foto:clujlife.com)

Partida dintre “U” Cluj şi CFR Cluj este fără îndoială meciul cel mai interesant al etapei a 31-a, chiar dacă miza celor trei puncte este mult mai mare pentru echipa oaspete. CFR Cluj ar putea tranşa soarta acestui campionat printr-o victorie pe noul stadion din Cluj, care cumulată cu victorii în următoarele două etape în care echipa din Cluj joacă cu Voinţa Sibiu şi retrogradata CS Mioveni ar aduce titlul şi matematic echipei din Gruia.

Pentru “U” Cluj, care a obţinut doar 3 puncte în ultimele 4 meciuri, acest meci este unul al orgolilor, nimic nu i-ar face mai fericiţi pe fanii studenţilor de la Cluj decât să împiedice pe rivala CFR Cluj în lupta sa pentru titlu.Toţi adversarii lui CFR la titlu vor fi cu siguranţă fani ai echipei “U” Cluj în acest meci, care poate decide titlul în Liga 1, într-o proporţie foarte mare. Rivalii la titlu ai celor de la CFR sunt totuşi optimişti ca “şepcile roşii” pot încurca CFR, iar casele de pariuri îi secondează în acest pronostic, cel mai probabil fiind un rezultat de egalitate, în ciuda semieşecurilor din ultimele meciuri ale lui “U” Cluj şi victorilor realizate de CFR.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult