Acasa Sport-AutoSport Liga 1, etapa a 34-a: CFR Cluj – Steaua, scor 1-1 (video)

Liga 1, etapa a 34-a: CFR Cluj – Steaua, scor 1-1 (video)

scris de Laurentiu Banches
2.569 Afisari

CFR Cluj şi Steaua Bucureşti au terminat nedecis, 1-1 (0-1), duminică seara, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, într-un meci din ultima etapă a Ligii 1.

Steaua a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Iasmin Latovlevici (44), care a transformat un penalty acordat pentru faultul lui Felice Piccolo la Stefan Nikolic. În finalul partidei, CFR a reuşit egalarea, după un corner executat de italianul De Zerbi (90), iar scorul final a fost acelaşi ca şi în tur, 1-1.

Steaua nu a mai pierdut în Gruia de şase meciuri, înregistrând două victorii şi patru egaluri. Ultimul eşec datează din 2005 (0-1). În total sunt 13 meciuri consecutive între cele două formaţii de când CFR nu a câştigat. În urma acestui rezultat Steaua a încheiat campionatul pe locul al 3-lea după CFR şi Fc Vaslui, care a câştigat cu 1-0 partida cu „U” Cluj şi va fi în sezonul următor cap de serie în preliminarile Europa League.

….

Steaua joacă un meci decisiv pentru ocuparea locului al doilea la finalul campionatului, în ultima etapa la Cluj, cu noua câştigătoare a Ligii 1, CFR, de la ora 20.

Liga 1: CFR Cluj vs Steaua

Dacă Cadu nu ar fi marcat golul din penalty în minutul 89 al meciului cu rivalii de la „U” Cluj, meciul de duminică ar fi putut să decidă campioană, însă aşa Stelei i-a rămas doar lupta pentru locul al doilea cu FC Vaslui. Formaţia moldoveană însă va avea o partidă mult mai uşoară pe propriul teren cu cealaltă formaţie din Cluj, „U”, FC Vaslui putând să ocupe locul 2 la final şi cu un rezultat de egalitate în meciul ce se va disputa de la aceiaşi oră 20:00, la care se joacă şi meciul de la Cluj.

Deşi CFR a câştigat titlul şi meciul se joacă, mare favorită pentru această partidă este Steaua, care are avantajul nu doar al motivaţiei, dar şi acela de a fi avut o zi în plus de odihnă şi de a nu fi petrecut în club cu o noapte înainte. În tur, în Ghencea, meciul s-a terminat 1-1, după ce fostul stelist Kapetanos, care a obţinut penalty-ul din meciul cu „U” Cluj, a macar în minutul 15, iar Mihai Costea a egalat în minutul 75.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS