Acasa Sport-AutoSport Liga I, etapa 18: Program şi transmisiuni TV

Liga I, etapa 18: Program şi transmisiuni TV

scris de Laurentiu Banches
4 afisari

Prima etapă din returul Ligii 1 se va desfăşura în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, urmând să se dispute partide de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională, 1 decembrie.

Liga 1, etapa a 18-a: Program si transmisiuni TV

Vineri, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, lupta pentru titlul în Liga 1 ar putea fi relansată în cazul unei victorii a Concordiei Chiajna împotriva Stelei, echipă de care a trecută în optimile de finală ale Cupei României după penalty-uri. Într-un alt meci ce se desfăşoară în această zi de sărbătoare, Pandurii Târgu Jiu speră să treacă iar pe locul 2 cel puţin temporar printr-o victorie la „U” Cluj, pe care în tur au învins-o categoric, scor 6-2, partida dintre cele două fiind cea care a dat atât startul turului, cât şi returului.

De ziua naţională atenţia se îndreaptă spre Ardeal, unde vor avea loc partidele Fc Braşov – Viitorul Constanţa şi Gaz Metan Mediaş – CFR Cluj, cei de la Gaz Metan ameninţând cu greva din cauză neplăţii salarilor. Duminică se dispută unul dintre derby-urile acestei etape, FC VasluiRapid, dar şi partida dintre Ceahlăul Piatra Neamţ şi Petrolul Ploieşti, care ar fi putut foarte uşor să fie o semifinală de Cupă, dacă Ceahlăul ar fi trecut de Oţelul în sferturile competiţiei.

Ziua de luni se prezintă cu un derby pentru retrogradare în Moldova între Oţelul Galaţi şi CSMS Iaşi, dar şi cu alte două duele între echipe cu obiective total diferite. Astra Giurgiu vrea să fie la o distanţă cât mai mică de Steaua înainte de meciul direct din etapa a 19-a şi nu îşi permite paşi greşiţi cu Gloria Bistriţa, iar Dinamo e obligată să câştige meciul cu CS Turnu Severin pentru a se menţine în lupta pentru poziţiile care duc în Europa, după eliminarea din Cupa României.

Programul şi televizările meciurilor din etapa a 18-a a Ligii 1:

Vineri, 30 noiembrie

18:00 „U” Cluj – Pandurii Târgu Jiu (Digi Sport)

20:00 Concordia Chiajna – Steaua Bucureşti (Antena 1/Dolce Sport)

Sâmbătă, 1 decembrie:

18:00 FC Braşov – Viitorul Constanţa (Digi Sport)

20:30 Gaz Metan Mediaş – CFR Cluj (Digi Sport)

Duminică, 2 decembrie:

18:00 Ceahlăul Piatra Neamţ – Petrolul Ploieşti (Digi Sport)

20:30 FC VasluiRapid Bucureşti (Digi Sport)

Luni, 3 decembrie:

18:00 Oţelul Galaţi – CSMS Iaşi (Digi Sport)

19:00 Astra Giurgiu – Gloria Bistriţa (Dolce Sport)

20:30 Dinamo Bucureşti – CS Turnu Severin (Digi Sport)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult