Acasa Sport-AutoSport Liga I, etapa 12. Dinamo – Pandurii Tg. Jiu, scor 3-2 (video)

Liga I, etapa 12. Dinamo – Pandurii Tg. Jiu, scor 3-2 (video)

scris de Z.V.
10 afisari

Dinamo a câştigat din nou în Liga 1 după două etape fara victorie, 3-2 pe teren propriu cu Pandurii.

Împotriva echipei lui Petre Grigoraș, roș-albii au deschis repede scorul, prin Marius Alexe, în minutul 6. Avantajul gazdelor a durat însă doar două minute: gafele în lanţ în apărarea lui Dinamo i-au permis lui Mihai Roman să egaleze.

În repriza a doua, gorjenii au trecut în avantaj (50) după o nouă slăbiciune a apărării gazdelor, de care a profitat acelaşi Mihai Roman. Rotariu a egalat apoi cu primul gol reuşit în acest sezon, după o degringoladă în careul oltenilor (60).

Mijlocaşul în varstă de 18 ani putea face dubla, dar golul său a fost anulat pentru ofsaid (81), Pe final, s-a jucat pe contre, iar roș-albii au reușit victoria în prelungiri (91), prin Bilinski, intrat în repriza a doua.

Înaintea golului, Roman, de la oaspeţi, a fost eliminat, iar după gol, Fai a văzut și el cartonaşul roşu. Scorul final a fost 3-2 pentru Dinamo, care obține a șasea victorie din acest sezon.
Meciul dintre Dinamo Bucuresti si Pandurii Targu Jiu din cadrul etapei a 12-a a Ligii I va avea loc duminica, 26 octombrie, de la ora 17:30, pe stadionul “Dinamo” din Bucuresti.

Liga I, etapa 12. Dinamo - Pandurii Tg. Jiu

Liga I, etapa 12. Dinamo – Pandurii Tg. Jiu

Dinamo, locul 6 în clasament, vine după înfrângerea cu CFR Cluj, scor 1-2 și își poate lua revanșa în fața fanilor. Gorjenii au avut un parcurs foarte slab până acum și sunt pe locul 14, poziție retrogradabilă.
Antrenorul Flavius Stoican a declarat ca “Ma gandesc inca de-acum la meciul cu Steaua. Pana atunci, e foarte important sa obținem cele trei puncte cu Pandurii. Pentru ca nu e doar o zicala, ‘victoriile aduc victorii’. Intalnim o echipa foarte buna, dar noi avem jucatori care pot face diferența. In economia luptei pentru titlu nu ne putem permite absolut niciun pas greșit acasa”, a spus Stoican.

Echipele probabile:

Dinamo: Marc – Fai, Cordoș, Durimel, Grecu – Boubacar, Bărboianu, I. Șerban – C.Matei, Bilinski, V. Lazăr

Pandurii Tg. Jiu: Gliwa – Pleașcă, Erico, Elton, Momcilovic – Anton, Nistor, Shalaj – Buleica, Matulevicius, Roman

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult