STEAUA - DINAMO, scor 1-1 (video) | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport Liga I, etapa 6, PLAY OFF. STEAUA – DINAMO, scor 1-1 (video)

Liga I, etapa 6, PLAY OFF. STEAUA – DINAMO, scor 1-1 (video)

scris de Z.V.
12 afisari

Steaua București și Dinamo București au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională din Capitală, în etapa a șasea a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

Steaua a deschis scorul prin autogolul lui Steliano Filip, care a trimis în proprie poartă, după o minge preluată în careu de Adrian Popa (16). Dinamo a egalat în min. 48, prin francezul Eddy Harlem Gnohere, intrat la pauză, după o lansare a lui Palic.

Steaua a dominat partida, dar rămâne fără victorie în fața lui Dinamo în acest sezon, 0-0 și 1-3 în sezonul regulat și 1-1 în prima etapă din play-off, precum și 0-0 în prima manșă a semifinalelor Cupei României.

Campioana a avut prima ocazie de gol, dar Hamroun (12), blocat in extremis de Mevlja. Steaua a deschis scorul în min. 16, prin autogolul lui Steliano Filip. Apoi, Stanciu (19) a trimis un șut prins de Cerniauskas. Meciul a fost întrerupt de arbitru în minutul 22, pentru două minute, din cauza petardelor aruncate de suporterii steliști.

Prima șansă a lui Dinamo a fost semnată de Rotariu (27), al cărui șut din marginea careului a fost prins de Niță. Până la finalul primei reprize, Steaua mai putea marca, dar Chipciu (38), scăpat singur spre poartă, a fost oprit de o semnalizare eronată.

Dinamo a început în forță repriza a doua și a egalat prin noul-intrat, Gnohere (48), lansat excelent de Palic.

Steaua a revenit în atac, dar șutul lui Stanciu (53) a trecut peste poartă.

Echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare putea da lovitura în minutul 57, când Rotariu a ratat singur cu portarul Niță.

Steaua a dominat destul de clar jocul în continuare, dar nu și-a creat decât două ocazii bune, prin Hamroun (59), însă șutul algerianului a fost prins de Cerniauskas, iar Tade a reluat pe lângă poartă de la 10 metri (76).

Dinamo a avut ultima ocazie a meciului, prin Nedelcearu (90+1), însă a ratat lovitura de cap.

Steaua este acum la trei puncte de liderul Astra în Liga I.

După ani buni în care, rând pe rând, fiecare şi-a căutat forma de altă dată, Steaua şi Dinamo sunt din nou împlicate direct în lupta pentru titlu, iar asta se întâmplă în primul sezon cu patru meciuri directe, ceea ce creşte şi mai mult adrenalina în ambele tabere.

Liga I, etapa 6, PLAY OFF. STEAUA - DINAMO

Liga I, etapa 6, PLAY OFF. STEAUA – DINAMO

Cel mai întâlnit duel din fotbalul românesc a ajuns astfel la episodul cu numărul 163 în toate competiţiile, o cifră care, coroboată cu performanţele bifate de cele două mari rivale, poziţionează ”Eternul Derby” în topul celor mai importante confruntări de pe continent.
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că o victorie în derby-ul cu Steaua de duminică i-ar da posibilitatea să mai viseze la câștigarea titlului în acest sezon.

Rednic a explicat că pregătește o surpriză pentru a putea câștiga împotriva Stelei. ‘Nu ai cum să nu fii mobilizat la un astfel de meci. Indiferent pe ce loc ești, când joci cu Steaua este un meci special. Iar astfel de jocuri speciale pot fi decise de un jucător, de o fază fixă, de un contraatac. Ca să pot să câștig acest joc trebuie să mă gândesc și la o surpriză. Plăcută pentru noi, să nu fac iar o schimbare și să pierdem’, a afirmat Rednic.

În opinia antrenorului, este foarte important ca jucătorii dinamoviști să își blocheze adversarii la mijlocul terenului. ‘Steaua are jucători valoroși care pot face diferența, deci nu trebuie să ne axăm doar pe Stanciu. Când pierdem mingea trebuie să ne apărăm toți. Eu cred că la mijlocul terenului se va duce jocul. Ei au la mijloc jucători cu experiență, trecuți prin meciuri cu asemenea importanță, de aia trebuie să îi blocăm și să îi surprindem pe contraatac. Jucătorilor le cer să dea totul mâine, pentru că nu merge cu jumătăți de măsură’, a menționat tehnicianul.
Cu o victorie, Dinamo poate reintra în lupta pentru titlu, însă Steaua nu concepe alt rezultat decât victoria, după rezultatele excelente din play-off.
Steaua-Dinamo este derby-ul fotbalului românesc, un meci aşteptat de toată suflarea fotbalistică de la noi, nu doar de stelişti şi dinamovişti. Este un avantaj pentru ambele echipe că jucăm, în sfârşit, iarăşi pe Arena Naţională, pentru că acolo atât noi, cât şi Dinamo jucăm acasă, pe teren propriu! E un meci care va fi deschis oricărui rezultat!”, a spus Laurențiu Reghecampf.
Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, crede că derby-ul se va decide la mijlocul terenului.
„Jocul de mâine cred că se va duc la mijloc. Ei au acolo jucători cu experiență, trecuți prin meciuri de asemenea importanță. Întâi trebuie să îi blocăm și apoi să îi surprindem. Jucătorilor le cer doar să dea totul, pentru că nu merge cu jumătăți de măsură și suporterii trebuie să fie mândri de jocul lor. Să își respecte meseria, să dea totul și să se gândească la suporteri. Am încercat să fiu foarte corect cu ei”, a afirmat tehnicianul.
„Puriul” a lăudat delegarea lui Alexandru Tudor la derby-ul de duminică: „Nu îmi fac probleme, e un arbitru cu experiență, care nu lasă jocul agresiv și cred că e o alegere bună”.
„Ne dorim să câştigăm împotriva Stelei, orice dinamovist îşi doreşte acest lucru. Va fi un meci dificil, însă sper să ne impunem. Voi da tot ce pot pentru a ajuta echipa să câştige.
Steliştii s-au aşteptat la meciuri uşoare în ultimele derby-uri şi mereu au spus că ne vor bate la o diferenţă mare, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Îmi doresc victorii şi în campionat şi în Cupa României. Eşti motivat sută la sută când joci împotriva Stelei”, a spus Ionuț Nedelcearu.
Steaua si Dinamo joaca la ora 20:30, meciul direct cu numărul 163.

Echipele de start:

Echipa de start a Stelei: Nita – Tamas, Varela, Tosca, Momcilovic – Pintilii, Bourceanu – Popa, Stanciu, Hamroun – Chipciu

Echipa de start a lui Dinamo: Cerniauskas – Hanca, Puljic, Mevlja, Filip – Anton, Palic -Rotariu, Romario, Razar – Bicfalvi

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult