Dinamo București a învins pe teren propriu cu scorul de 2-1 (1-0) pe FC Brașov, într-un meci disputat sâmbătă în cadrul etapei a 6-a a Ligii I de fotbal.
Cea de-a șasea etapă a Ligii I continuă cu duelul dintre Dinamo și FC Brașov. Echipa din Ștefan cel Mare primește vizita stegarilor, neînfrânți în ultimele trei etape. Meciul începe la ora 18:30.
Golurile dinamoviștilor au fost marcate de Andrei Corodoș (min. 35) și Cosmin Matei (65), în timp ce pentru brașoveni a punctat Adnan Aganovic (86).
Dinamo a semnat a 3-a sa victorie în acest sezon și a strâns 12 puncte, în timp ce FC Brașov rămâne cu 5 puncte.
După trei remize consecutive şi cu doar un gol marcat în cele trei meciuri, ”câinii” au nevoie de victorie sâmbătă seara cu FC Braşov pentru a se apropia de podium. În acest moment, Dinamo se află pe locul locul 6 în clasament, cu 9 puncte. Antrenorul dinamoviştilor, Flavius Stoican va vedea meciul din tribune, după ce a fost eliminat în partida cu Chiajna.
“Ne aşteaptă o partidă grea, ştim asta, pentru că sunt multe echipe care îşi arată valoarea mai ales în meciurile cu Dinamo”, a declarat Stoican înaintea acestei partide.
FC Braşov se anunţă a fi o nucă tare. Conduşi de Adrian Szabo, “stegarii” vin după un egal şi o victorie, obţinută în etapa trecută cu ASA Tg. Mureş, scor 2-1.
Echipele probabile:
Dinamo: Marc – Fai, Durimel, Cordoş, S. Filip – Bărboianu, Miranda, Elton – C. Matei, Bilinski, Rotariu
FC Braşov: Fl. Iacob – Vagner, Ricardo Machado, Leko, Barna – Şt. Grigorie, C. Munteanu, Bruno Madeira, Serginho – Buga, L. Ganea