Jandarmii argeșeni vor fi prezenţi pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică la Gala de box profesionist „Romanian Boxing Night”, care are loc vineri, 5 mai 2023, începând cu ora 20, la Sala Sporturilor Mioveni (Argeș).
Pugilistul român Flavius Biea va boxa în ring cu argentinianul Juan Jose Velasco pentru titlul mondial IBA la categoria mijlocie.
Flavius Biea are o carieră impresionantă în boxul amator, cu 298 de victorii în 316 meciuri disputate, un titlu de campion mondial, o altă finală mondială disputată, trei titluri de campion european, 8 de campion naţional. Biea se poate lăuda însă și în boxul profesionist, cu 21 de victorii şi doar o înfrângere, fiind campion WBA Continental, cvadruplu campion IBA Intercontinental şi campion WBC Continental Latin Silver.
Pugilistul Juan Velasco, sportivul care a făcut parte din lotul naţional al Argentinei, are, la rândul său, o experienţă notabilă în boxul amator, câştigând turnee în Cuba, Azerbaidjan sau Rusia.
Încă mai pot fi achiziționate bilete la Sala Sporturilor. Tarifele de intrare la acest meci variază între 50 și 300 de lei (VIP).
Ce măsuri au fost luate pentru Gala de box profesionist „Romanian Boxing Night”
Jandarmii au luat măsuri pentru Gala de box profesionist „Romanian Boxing Night”.
„În conformitate cu Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, intrarea în arenă, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în Sala Sporturilor Mioveni se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator”, precizează IJJ Argeș.
Accesul publicului se realizează pe bază de bilete sau invitații, începând cu ora 18.30.
Jandarmeria Argeș recomandă spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Ce este interzis la Gala de box profesionist „Romanian Boxing Night”,
Jandarmii argeșeni le amintesc celor care vor fi prezenți la eveniment că legislația în vigoare interzice următoarele:
– deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale
pirotehnice;
– afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, religioasă sau la discriminări de orice fel și la violență;
– accesul în arenă cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte, care pot pune în pericol siguranța participanților;
– aruncarea asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc.
„Participanții trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine, pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și în incinta arenei sportive și sunt obligați să se supună la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine”, mai precizează IJJ Argeș.