Romania - Spania, scor 0-0 ( rezumat video) | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport Meci amical. Romania – Spania, scor 0-0 ( rezumat video)

Meci amical. Romania – Spania, scor 0-0 ( rezumat video)

scris de Z.V.
26 afisari

Tricolorii au terminat neînvinși și superamicalul cu Spania, campioana Europei și fosta campioană mondială.
România a avut o prima repriză foarte bună în care tricolorii s-au ridicat la nivelul campioanei Europei, Spania. Nicușor Stanciu a fost din nou cel mai periculos jucător al lui Iordănescu. Decarul naționalei a avut două șuturi periculoase în minutele 28 și 31. Și Spania a avut o ocazie uriașă. În minutul 10, Pedro i-a dat mari emoții lui Tătărușanu, dar portarul Fiorentinei a reușit să respingă.

Tricolorii au început bine și repriza secundă. În minutul 55, Stanciu și Andone au creat un contraatac perfect dar atacantul Cordobei a trimis pe lângă poarta lui Casillas. Noul Hagi, așa cum este poreclit Stanciu, a încercat să îl și imite pe Hagi. În minutul 75, a vrut să îl surprindă pe Casillas cu un șut de la jumătatea terenului, dar mingea s-a dus peste poartă. Spania putea, însă, să câștige. Fabregas a fost faultat clar în careu de Săpunaru, în minutul 87, dar arbitrul francez Ruddy Buquet ne-a iertat și nu a dictat penalty.

România – Spania s-a terminat 0-0, iar prestația tricolorilor lui Iordănescu ne dă speranțe pentru Euro.

Meci amical. Romania - Spania

Meci amical. Romania – Spania

Meci amical. Romania – Spania. Anghel Iordănescu a declarat într-o conferință de presă, că meciul cu Spania, de duminică, de la Cluj-Napoca, este un test extrem de important pentru tricolori, în perspectiva participării la EURO 2016.

”Meciul cu Spania este unul extrem de important, un test pe care îl așteptam, pentru că foarte rar jucăm la acest nivel, cu echipe ca Spania, Italia, Franța sau Anglia. Aștept de la băieți o altă comportare față de meciul cu Lituania, o concentrare pe toată durata partidei și să ne autodepășim”, a afirmat Iordănescu.
Meci amical. Romania – Spania. Deşi pe hârtie există o diferenţă clară de valoare în favoarea ibericilor, publicul de pe Cluj Arena, motivaţia superioară a băieţilor noştri şi schimbările din primul „11” ar putea înclina balanţa. Dacă Iordănescu a preferat să protejeze mulţi titulari de drept ai naţionalei în confruntarea cu Lituania, de miercuri, Del Bosque a folosit echipa standard în amicalul cu Italia, scor 1-1. Ca atare, e de aşteptat ca tehnicianul iberic să dea şanse şi altor fotbalişti din lot, astfel că la nivelul omogenităţii adversarii ar putea avea de suferit.

Meci amical. Romania – Spania. Del Bosque va opera destule schimbări faţă de partida cu squadra azzurra. Sergio Ramos s-a întors deja la Real după accidentarea suferită, astfel că Nacho este favorit să îi ia locul în centrul defensivei, alături de Pique.

Echipele probabile

România: Tătărușanu – Săpunaru, Chiricheș, Dr. Grigore, Toșca – Pintilii, Hoban – Ad. Popa, N. Stanciu, Stancu – Fl. Andone
Selecționer Anghel Iordănescu

Spania: Casillas – Mario Gaspar, Bartra, Nacho, Jordi Alba – Sergi Roberto, Koke, Isco – D. Silva, Pedro, Nolito
Selecționer: Vicente del Bosque

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult