Acasa Sport-AutoSport Messi vrea să vină cu Argentina pe Arena Naţională

Messi vrea să vină cu Argentina pe Arena Naţională

scris de Șt. C
3 afisari

Lionel Messi a declarat că reprezentativa Argentinei trebuie să vină în România, pentru meciul amical din 10 august.

Lionel Messi a castigat Balonul de Aur 2010

foto: Marca

Fotbalistul argentinian Lionel Messi a declarat că reprezentativa Argentinei trebuie să vină în România, pentru meciul amical din 10 august, deoarece contractul semnat trebuie respectat, afirmând că el este la dispoziţia naţionalei, care trebuie să-şi apere prestigiul, informează cotidianul Clarin, citat de Mediafax.

„Trebuie să mergem pentru a apăra prestigiul echipei şi al ţării. Trebuie să respectăm contractul semnat. Sunt 50.000 de persoane care au cumpărat bilete şi care vor să ne vadă. În ciuda faptului că sunt în vacanţă, dacă voi fi convocat, voi merge. Sunt la dispoziţia naţionalei”, a declarat Messi, aflat în vacanţă în oraşul său natal, Rosario.

Asociaţia de Fotbal din Argentina (AFA) a anunţat, luni seară, pe site-ul oficial, că a decis suspendarea meciului amical cu România, programat la 10 august, la Bucureşti, după demiterea selecţionerului Sergio Batista. Meciul amical România – Argentina era programat la 10 august, de la ora 21.45, la inaugurarea Arenei Naţionale.

Mircea Sandu a precizat, marţi, într-o conferinţă de presă că FRF nu a primit niciun document oficial din partea AFA privind meciul amical din 10 august, dar le-a transmis argentinienilor că le va cere despăgubiri substanţiale dacă nu respectă înţelegerea.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult