Acasa Sport-AutoSport Montreal Grand Prix 2011: Button a câştigat după o cursă cu peripeţii

Montreal Grand Prix 2011: Button a câştigat după o cursă cu peripeţii

scris de B.C.R
1 afisari

Pilotul britanic Jenson Button (McLaren) a trecut primul linia de sosire, duminică, în Marele Premiu al Canadei de la Montreal, după o cursă care a durat, din cauza întreruperilor determinate de ploaia torenţială, peste 4 ore, presărată, de asemenea, cu multe incidente. 
De altfel, doar 18 piloţi au reuşit să termine cursa, printre cei abandonaţi aflându-se Lewis Hamilton, coechipierul lui Button, într-un incident cu acesta, ca şi ferraristul Fernando Alonso.

Jenson Button

Competiţia s-a decis, practic, în ultima şicană, când Button a reuşit să-l depăşească pe liderul de până atunci, Sebastian Vettel (Red Bull), sosit al doilea, în timp ce locul 3 a fost ocupat, tot in extremis, de Mark Webber (Red Bull), în faţa lui Michael Schumacher (Mercedes), venit pe locul 4.

Clasamentele Campionatului mondial de Formula 1, la încheierea Marelui Premiu al Canadei de la Montreal, a 7-a cursă a sezonului, se prezintă astfel:
Clasamentul piloţilor:
1. Sebastian Vettel (Germania) 161,0 puncte
2. Jenson Button (Marea Britanie) 101,0
3. Mark Webber (Australia) 94,0

Clasamentul constructorilor:
1. Red Bull 255,0 puncte
2. McLaren 186,0
3. Ferrari 101,0

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult