Acasa Sport-AutoSport Nadal are emoţii înaintea finalei cu Federer de la Roland Garros

Nadal are emoţii înaintea finalei cu Federer de la Roland Garros

scris de M.I.
2 afisari

Rafael Nadal, liderul mondial al tenisului, opinează că cel mai bun joc al său ar putea fi insuficient pentru a-l bate pe elveţianul Roger Federer în finala de duminică a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

rafael_nadalVictoria obţinută de Federer în faţa sârbului Novak Djokovic, după 4 seturi de maximă încleştare, l-a pus pe gânduri pe spaniol.

”Va trebui să joc cel mai bun tenis al meu şi uneori asta nu e suficient să câştig. El este cel mai bun jucător din istorie. Când joci împotriva lui, poţi învinge dar ai şanse mai să pierzi. Voi încerca să joc cât mai bine şi vom vedea ce se întâmplă”, a declarat Nadal, potrivit Agerpres.

Nadal l-a învins pe Federer în finalele din 2006, 2007 şi 2008 ale Internaţionalelor Franţei, dar statistica nu este suficientă în faţa unui jucător de anvergura elveţianului. ”Este mult mai încrezător, el ştie că joacă fantastic. Iar după victoria de ieri se simte foarte încrezător. Ultima noastră finală aici a fost acum 3 ani. E imposibil de făcut o comparaţie”, a adăugat liderul mondial, care poate fi detronat de Djokovic în cazul unui victorii a lui Federer.

Federer, de 16 ori învingător în turnee de Mare Şlem, admite că încrederea sa este la cote maxime, după eliminarea sârbului Djokovic. ”Cred că mă mişc foarte bine, nu sunt sub presiune. Dacă ratez o minge, este doar pentru că adversarul a jucat foarte bine şi nu pentru că am greşit sau jucat rău. De asta sunt fericit în acest moment cu jocul meu”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult