Acasa Sport-AutoSport Nou gazon: Arena Naţională, fără meciuri până la finala Europa League

Nou gazon: Arena Naţională, fără meciuri până la finala Europa League

scris de M.A.
0 afisari

Pe Arena Naţională, nu se va mai juca nici un meci de fotbal, până la finala Europa League. Meciul Dinamo Bucureşti – Gaz Metan Mediaş, de sâmbăta trecută, a fost ultimul eveniment găzduit de Arena Naţională.

De sâmbătă, 10 martie, încep lucrările de înlocuire a gazonului şi se vor încheia într-o lună, în funcţie şi de condiţiile meteorologice. Noul gazon va fi furnizată şi instalată de STRI, o firmă specializată în suprafeţe naturale şi artificiale de joc, autorizată de UEFA. În costul lucrării intră schimbarea şi a unui strat de nisip de 10 cm din baza terenului şi închirierea până în luna noiembrie a unei instalaţii de lumină artificială pentru prinderea şi creşterea ierbii.

Cu două luni înaintea finalei din 9 mai, primarul general Sorin Oprescu a spus că lucrările nu sunt de importanţă majoră şi se referă la extinderea spaţiilor pentru media din stadion, a parcării etajate de maşini şi, a parcărilor exterioare pentru carele de televiziune şi schimbarea suprafeţei de joc, o investiţie de 4 milioane lei ce va fi suportată de Primăria Generală a Capitalei. Celelalte lucrări sunt suportate de constructor.

Sorin Oprescu a reamintit că primele două suprafeţe de joc instalate pe Arena Naţională au fost plătite de constructor, iar noul gazon va fi achitat de Primăria Generală. Noua suprafaţă de joc nu are un termen de garanţie, rezistenţa lui fiind determinată de condiţiile meteo şi de solicitările la care va fi supus. Iluminarea şi aerarea insuficientă la un stadion acoperit acoperit ca Arena Naţional diminuează durata de viaţă a suprafeţei de joc.

Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, şi Mircea Sandu, preşedintele FRF, au prezentat vineri o informare privind ultimele lucrări şi investiţii necesare la Arena Naţională din Bucureşti pentru găzduirea finalei Europa League din 9 mai, inclusiv instalarea unui nou gazon în valoare de 4 milioane lei, aproape 1 milion de euro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult