Djokovic - Roger Federer, scor7-6, 6-3 (video) | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport Novak Djokovic – Roger Federer, scor7-6 (1), 6-3 (video)

Novak Djokovic – Roger Federer, scor7-6 (1), 6-3 (video)

scris de Z.V.
20 afisari

Roger Federer a câștigat duminică, pentru a 7-a oară din tot atâtea finale disputate, Turneul de tenis Masters 1000 de la Cincinnati, cu premii de 3.826.655 dolari, învingându-l în două seturi, cu 7-6 (1), 6-3, pe principalul favorit, sârbul Novak Djokovic, în numai 1 oră și jumătate de joc.

Cu celebra sa îndemânare, pe o suprafață care pare să i se potrivească perfect, rapidă, Roger Federer a controlat tot timpul ostilitățile, obținând al 87-lea titlu din palmaresul său fabulos, dintre care 24 de Masters 1000, clasificarea imediat sub valoarea maximă a turneelor, cele de Mare Șlem. Deși cu câțiva ani mai în vârstă decât Djokovic, elvețianul a ales să fie mai agresiv decât adversarul lui, lovind mingea din urcare, devreme, cu avansări decisive în teren.

Djokovic, care își păstrează poziția de nr. 1 mondial, a avut momentele în care părea să-și realizeze unul dintre principalele sale obiective (victorii în toate cele 10 turnee Masters 1000, Cincinnati fiind singurul care îi lipsește din palmares), dar a cedat fără drept de apel în tie-break-ul primului set, pe care l-a pierdut la 1, după care și-a cedat serviciul devreme în setul secund, nemaiputând remonta, în fața unui Federer în formă maximă.

În acest moment, „scorul” întâlnirilor directe dintre primii doi jucători ai lumii este de 21-20 în favoarea lui Roger Federer.

Finală de vis la Cincinnati. De la ora 20:00, se vor înfrunta Novak Djokovic și Roger Federer. Sârbul poate scrie istorie dacă triumfă: va deveni primul jucător care cucerește toate titlurile de Masters. În cazul unui succes, Federer va urca pe locul 2 în lume.

Swiss Roger Federer (R) and Serbia's Nov

Novak Djokovic – Roger Federer, finala Cincinnati

Novak Djokovic rămâne în cursa pentru a deveni primul jucător care reușește să câștige toate cele 9 turnee de Masters. La Cincinnati, Djokovic l-a învins în semifinale pe Alexandr Dolgopolov în trei seturi, 4-6, 7-6, 6-2. Venit din calificări, ucraineanul a facut un meci mare.

Numărul unu mondial a pierdut de două ori pe propriul serviciu în primul set, pe care Dolgopolov l-a adjudecat cu 6-4. Setul al doilea s-a derulat aproape la fel. Sârbul a rezistat mai multor tentative de break, apoi a reușit să câștige pe serviciul adversarului pentru 5-3. Însă Dolgopolov a revenit, a dus confruntarea în tie-break unde Djokovic a avut câștig de cauză.

În decisiv, ucraineanul și-a pierdut suflul, iar favoritul a profitat din plin. S-a impus cu 6-2 și este la un pas de a câștiga primul său titlu la Cincinnati.

În finala de la ora 20:00, Djokovic îl va întâlni pe Roger Federer. Elvețianul l-a învins pentru a cincea oară la rând pe Andy Murray, scor 6-4, 7-6. Federer a fost agresiv din start și a reușit break-ul din a doua tentativă. Nu a cedat inițiativa și primul set i-a revenit cu 6-4.

În actul al doilea, nimeni nu a mai cedat pe propriul serviciu și s-a ajuns la tie break. Federer a avut nervii mai tari și a reușit o execuție elegantă înainte de a servi pentru meci. Dacă va câștiga finala de la Cincinnati, elvețianul îl va depăși pe Andy Murray și va urca pe locul 2 în clasamentul ATP.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult