Acasa Sport-AutoSport Prima reacţie a lui Horațiu Feşnic, arbitrul care a dezavantajat FCSB în derby-ul cu Rapid

Prima reacţie a lui Horațiu Feşnic, arbitrul care a dezavantajat FCSB în derby-ul cu Rapid

scris de Misu Andrei
163 Afisari

Meciul din weekend Rapid – FCSB a provocat un imens scandal în fotbalui românesc. Reprezentanții roș-albaștrilor și mai mulți oameni de fotbal au pus tunurile pe arbitrul Horaţiu Feşnic, care a tăcut mâlc.

Astăzi a apărut prima justificare din partea ”centralului”, lansată prin intermediari. Conform acestora, arbitrul a revăzut fazele de la cele două faulturi pe care le-a sancționat doar cu cartonașe galbene și recunoaște că a greșit cel puțin la una dintre ele, când nu l-a eliminat pe rapidistul Răzvan Onea.

Conducătorul jocului a lăsat să se înțeleagă că vina nu îi aparține în totalitate, pentru că nu a fost chemat din camera VAR la monitor, pentru a analiza fazele, deși el aștepta un semn în acest sens.

„Gigi Becali a fost extrem de supărat. E şi normal. Nici nu puteai privi imaginile. Ce am aflat noi, aşa, din surse, că nu prea poţi să vorbeşti cu oameni de la CCA. Mai degrabă vorbeşti cu Papa. Horațiu Feşnic a aşteptat un semn de la Vidican, la faza asta cu Onea.

Vidican (n.r. – din camera VAR) nu i-a transmis nimic şi Feşnic a transmis unor apropiaţi că aştepta o reacţie din camera VAR. Şi acum regretă că nu a dat roşu„, a spus moderatorul Vlad Măcicăşan, conform Primasport.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult