Acasa Sport-AutoSport Rafael Nadal s-a retras în ultimul moment de la Indian Wells (ATP)

Rafael Nadal s-a retras în ultimul moment de la Indian Wells (ATP)

scris de D.P.
173 Afisari

Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a retras din turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California), pentru că nu se simte pregătit să joace la cel mai bun nivel, au anunţat organizatorii americani, conform AFP.

Nadal, 37 ani, care are 22 de titluri de Grand Slam în palmares, spera să-şi relanseze sezonul la cel mai înalt nivel, după ce s-a accidentat la Brisbane şi a ratat turneul Australian Open.

”Cu mare tristeţe trebuie să mă retrag de la acest incredibil turneu. Toată lumea ştie cât de mult iubesc acest loc şi cât de mult îmi place să joc la Indian Wells. Am muncit intens, am trecut în weekend un test aşa cum ştiţi (un meci demonstrativ cu Carlos Alcaraz), dar nu mă simt pregătit să joc la cel mai înalt nivel la un asemenea eveniment. Nu este o decizie uşoară, dar nu pot să mă mint şi să mint miile de fani”, a spus Nadal într-un comunicat.

Ibericul trebuia să joace joi cu canadianul Milos Raonic, iar locul lui a fost luat de indianul Sumit Nagal.

Nadal, care a lăsat să se înţeleagă că 2024 este ultimul său sezon în tenis, speră să fie competitiv mai ales pe zgură, unde ţinteşte încă un titlu la Roland Garros (20 mai-9 iunie) şi apoi la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie – 11 august).

Anul trecut, Nadal a suferit două operaţii la şold şi a ratat aproape tot anul, înainte de a anunţa în decembrie că revine în 2024.

Sâmbăta trecută, Alcaraz, nr. 2 mondial şi deţinătorul titlului la Indian Wells, l-a învins pe Nadal, la Las Vegas, cu 3-6, 6-4, 14-12.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS