Acasa rss 1asig Răzvan Burleanu a fost ales la șefia FRF. Biografia noului președinte

Răzvan Burleanu a fost ales la șefia FRF. Biografia noului președinte

scris de C.S.
7 afisari

Răzvan Burleanu a devenit, miercuri, noul preşedinte al FRF. Burleanu a fost ales cu majoritate de voturi, întrunind 113 sufragii în turul doi de scrutin, devenind astfel al doilea președinte al FRF după 1990, în locul lui Mircea Sandu, care a condus fotbalul românesc timp de 24 de ani.

Răzvan Burleanu este noul președinte al Federației Române de Fotbal.

Turul doi de scrutin pentru alegerea preşedintelui FRF a fost aproape de a fi repetat, deoarece au fost 175 de buletine de vot şi doar 173 de cluburi care şi-au confirmat prezenţa la Casa Fotbalului. Trei bilete de vot au fost anulate.

Burleanu, în vârstă de 29 de ani, a primit în primul tur 72 de voturi, iar Avram 59. Al treilea candidat a fost Gheorghe Chivorchian, cu 29 de voturi, în timp ce fostul fotbalist Sorin Răducanu nu a primit niciun vot. Cei doi au ieşit din cursa pentru preşedinţia FRF, iar Chivorchian le-a cerut susţinătorilor săi să voteze pentru Burleanu.

Înaintea votului, Marcel Puşcaş s-a retras din cursa pentru preşedinţia FRF şi a solicitat membrilor afiliaţi care doreau să-l voteze să-l aleagă pe Răzvan Burleanu.

Născut la 1 iulie 1984, la Focşani, Răzvan Burleanu este fiul fostului fotbalist al echipei FCM Bacau, Gheorghe Burleanu. Până în prezent s-a ocupat, din funcţia de preşedinte, de Federaţia Română de Minifotbal, care reuneşte peste 30.000 de jucători şi peste 2.000 de echipe din 37 de judeţe. În acelaşi timp, el este din 2012 preşedintele Federaţei Europene de Minifotbal, for cu 29 de federaţii naţionale afiliate printre care se numără Anglia, Germania, Spania, Italia, Rusia, Polonia, Cehia, Grecia, Turcia şi peste un milion de jucători legitimaţi.

A practicat fotbalul în paralel cu arbitrajul, iar la 19 ani a decis să renunţe la sportul de performanţă urmând cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti.

Fără să fie membru al vreunui partid politic, candidatul la preşedinţia FRF a lucrat succesiv în următoarele instituţii: Primăria municipiului Bacău, Parlamentul României – Comisia juridică, Autoritatea Electorală Permanentă – controlul respectării legalităţii în procesele electorale şi Administraţia Prezidenţială – Departamentul pentru minorităţi naţionale.

Din 2008, Burleanu este co-preşedinte al Institutului European pentru Democraţie Participativă – Qvorum.

26 comentarii

Pribeagul 05-03-2014 - 19:25

nevasta-mea m-a luminat ca pulica asta, prin influenta politica, l-a aranjat pe baci.

baciul si-a recunoscut vina, a restituit banii si, in cele mai crincene batalii, cu alti barbati adevarati, a dovedit o vajnica barbatie.

toate acestea ne indeamna sa credem ca merita putina clementa. pentru exemplu, era de ajuns intemnitarea jigodiilor.

dar ce sa te faci cu pulica asta, avind in vedere ca:

„in tara asta prost facuta,
cacatii fut in loc sa puta”.

neacsum 05-03-2014 - 19:37

Nu stiu inca ce hram poarta Burleanu, dar Baciul nu a fost bagat in puscarie si nu i s-a facut dosar pentru ca asa a vrut Burleanu ci pentru ca asa a vrut el cand a intrat in haita Becali. In rest, asa cum spuneam, se schimba garda la palat, pleaca niste hoti, vin altii.

mircea 05-03-2014 - 19:59

NU DOMNILOR ,nu vin hotii ci parazitii care pot fi inlaturat prin DERATIZARE,adica sa scapam de cei de teapa lui Basescu,IliescuFlutur,Falca,PINALTI,Georgescu,Toches,Haineala,Papici,UNUL,Boc,Videanu,Berceanu,Preda,Papahagi……pana la EBA

Pribeagul 05-03-2014 - 20:25

baciul si-a recunoscut barbateste vina.

m-am asteptat sa faca acest lucru si alti barbati, de exemplu nastase. dar n-a fost sa fie, si-i pacat! dovada vie ca nu-i barbat si ca nu crede ca meritam putina consideratie.

ValVerde 05-03-2014 - 19:47

Pribege, mai multa atentie la discurs !

Cind incepi cu:

„nevasta-mea m-a luminat ca pulica asta”

ne poti invinovati ca tragem concluzia logica ca doamna are competente in „pulici” ?? Nu suna magulitor pentru tine !

mircea 05-03-2014 - 20:03

dar in ce ai vrea sa fie specialista???? tu esti specialist in …ca Unul in baligi si basini

ValVerde 05-03-2014 - 20:06

Mai bine povesteste-ne cum mai merg cremele, pastilele si intinzatoarele alea…tot nimic ? tot nimic ?

Pribeagul 05-03-2014 - 20:20

cu putina bunavointa puteai sa realizezi ca treaba grosolana imi apartine. 🙂

daca nu-i clar, referirea la superba mea jumatate a fost doar ca sa subliniez aprecierea de care se bucura baciul in rindul romanilor.

asa ca, sa-mi traiasca mult si bine olteanca! 🙂

ValVerde 05-03-2014 - 20:24

” asa ca, sa-mi traiasca mult si bine olteanca”

===

Subscriu !!
Si tu pe linga ea 🙂

Pribeagul 05-03-2014 - 20:26

multumesc!

Pribeagul 05-03-2014 - 20:27

cu placere, iti doresc aceiasi situatie.

nimeni 06-03-2014 - 10:15

sportul si fotbalul in special , au fost si sunt de mult timp cu cativa pasi in fata societatii romanesti in ansamblu. tavalit prin noroaie si mizerii cu inflatie de smenari si mafioti , dar cu performante uneori extraordinare – raportate la relatia dintre investitie si rezultate.
pe scurt, sportul romanesc in ansamblu a facut din rahat bici care mai si pocnea!

acum cu noutatile astea din sport. tanarul ales in fruntea federatiei era singurul din cei ramasi in cursa , cu fata de om normal si cu pregatire intelectuala . este singurul tip spalat si curat , va trebui sa demonstreze ca nu doar tineretea e singura cauza .

imi pare foarte rau de popescu . baciul a facut niste alegeri in viata , acum plateste pentru ele . asocierea cu multinationala becali a fost o gresala imensa- daca avea mintea pe care noi ne imaginam ca o are dupa cum se comporta in teren, putea evita gresala asta.

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 06-03-2014 - 14:17

Razvan Burleanu ca si Ionela Petrescu sunt doua nume care reprezinta speranta procentului de sub 5% de romani care au mai ramas trezi, care au discernamint, care sunt educati, care au cultura, care nu pot fi spalati pe creieri de toxicii antenelor sau ale lui Ghita. Acesti doi tineri nu au nimic in comun cu actuala plebe mizerabila care s-au proptit pe viata in functiile statului si in partide. Ei sunt cu adevarat puri, au o alta mentalitate, sunt claditi altfel decit mizerabilii care ne conduc.

Bineinteles ca nimeni nu se asteapta la miracole de la acesti doi ingeri, insa, speranta ramine. Cind acesti doi ingeri vor fi calcati in picioare de mitocanii antenizati ai partidelor politice vom vedea si mai clar cancerul in care se zbate Romania.

Imediat dupa ce a preluat puterea, Burleanu i-a cerut demisia celui mai mare escroc de la FRF, vena prin care Mircea Sandu a supt milioane de dolari si de euro, Adalbert Kassay, secretarul general al federatiei, o mega spurcaciune, borfasul de care se leaga toate mizeriile ascunse si aruncate sub covor de Mircea Sandu, care Mircea Sandu s-a asigurat cu renta viagera de peste 10 mii de euro pe luna pe care-i va primi PE DEGEABA pina cind il va urma pe Paunescu sub pamint ! Burleanu e hotarit sa dea de pamint cu toata mizeria din fotbalul romanesc si misiunea lui va fi una prometeica, si chiar hristica, daca vreti. Ii va fi extrem de greu sa razbata printre aceste spurcaciuni care ocupa functii de raspundere in fotbalul romanesc,de spagarii care aranjeaza toate meciurile, arbitrii, transferurile, etc. La fel ii va fi de greu si Ioanei Petrescu, o floare de colt in baliga asta de guvern plin de spurcati ordinari, de borfasi imputiti care nici macar pe strada pe care doarme cladirea guvernului n-ar vi avut voie sa mearga intr-o tara cit de cit normala.

pathfinder 06-03-2014 - 14:26

Ce treaba au cu fotbalul aia „5% de romani care au mai ramas trezi, care au discernamint, care sunt educati, care au cultura, care nu pot fi spalati pe creieri de toxicii antenelor sau ale lui Ghita”?!?
Esti normala la cap?

Who the fuck is Ionela Petrescu?

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 06-03-2014 - 14:22

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a vândut, pentru cinci ani, drepturile de televizare pentru meciurile din Liga 1 unei firme cu sediul in Malta, anunţă site-ul fostului sef al LPF Dumitru Dragomir.

Contactat de Capital, Adrian Sârbu a negat orice implicare privind drepturile de transmitere a meciurilor de fotbail din Liga I

„Este vorba despre Intel Sky Broadcast Ltd., iar afacerea s-a facut prin intermediul casei de avocatura Popoviciu şi asociatii”.

Surse GSP.ro susţin că în spatele firmei din Malta este finanţatorul celor de la CFR Cluj, Arpad Paszkany.

Pe de altă parte, site-ul fanatik.ro scrie că Adrian Sârbu este personajul misterios aflat în spatele şi mai misterioasei firme Intel Sky Broadcast Ltd. Alături de Adrian Sîrbu au mai intrat în tranzacția pentru drepturile TV ale Ligii 1 și alţi potenţi financiar, care fac parte din frăţia selectă a oamenilor de business, supranumită „Grupul de la Monte Carlo”! Este vorba de Elan Schwartzenberg, Cristi Burci sau Mihai Văcăroiu, fiul fostului premier Nicolae Văcăroiu.

Adevarul.ro susţine că Rusoaica Olga Zakimova este administratorul firmei Sky Broadcast Limited, care a cumpărat pe cinci ani drepturile de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I românească. Acţionar la firma Sky Broadcast este o altă firmă, care a făcut afaceri cu patronul CFR Cluj, Arpad Paskany.

Conform comunicatului de presă dat de Liga Profesionistă de Fotbal, firma “Sky Broadcast Ltd” va plăti “necondiţionat o sumă anuală neta egală cu valoarea sumelor anuale încasate din cedarea drepturilor de difuzare primite de LPF în sezoanele competiţionale

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 06-03-2014 - 14:39

Plăteşte impozitele, pentru că eşti cetăţean şi eşti de două ori om astfel!

Autor: Ioana Petrescu

Imediat după ce am sosit în ţară, m-am oprit la un supermarket din Bucureşti să cumpăr o cafetieră, un lucru esenţial pentru mine pentru că nu rezist prea mult fără cafea.

Când am ieşit din magazin, am observat pe trotuar o mulţime de lume care vindea orice, de la haine la aparate de uz casnic, la mâncare. Mi-am făcut loc printre vânzătorii ambulanţi şi mă îndreptam spre o intersecţie când am auzit nişte plânsete în spatele meu. Când m-am întors, am văzut o bătrânică în genunchi pe trotuar, trăgând de mâini pe un tânăr. Când m-am apropiat, am observat că avea în mâini câteva bucăţi de usturoi pe care încerca să le pună în mâna tânărului şi îl ruga:

– Cumpăraţi-mi usturoiul, vă rog! Nu am vândut nimic azi! Vă rog eu mult de tot!

Se pare ca tânărul dorise iniţial să cumpere nişte usturoi, între timp se răzgândise şi acum femeia îl implora în genunchi şi cu lacrimi în ochi să cumpere ceva. A fost cel mai şocant lucru pe care l-am văzut până acum în Bucureşti. Bătrânica avea vreo 70-80 de ani şi, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să fie acasă cu nepoţii, uitându-se la telenovele şi nu afară pe trotuar, implorând oamenii de pe stradă să îi ia usturoiul.

M-am întrebat atunci dacă este doar o întâmplare sau calitatea vieţii celor vârstnici lasă de dorit în România. „Global AgeWatch Index 2013: Insight report“ publicat recent de HelpAge International oferă un răspuns la această întrebare.

O cultură a evaziunii

Autorii estimează un index al calităţii vieţii celor vârstnici bazat pe indica­tori din patru categorii: securitatea venitului, starea de sănătate a celor în vârstă, situaţia locurilor de muncă şi a educaţiei pentru cei vârstnici şi suportul din partea celor din jur.

Bazat pe acest index, România se afla pe locul 48 în lume. Stăm mai prost decât ţări ca Letonia, Croaţia, Ungaria şi Albania. Ţările cu o foarte bună calitate a vieţii pentru cei vârst­nici sunt Suedia, pe locul 1, Norvegia pe locul 2, Germania pe locul 3, Finlanda pe locul 15, Danemarca pe locul 17 şi Franţa pe locul 18.
Din moment ce stau toată ziua cu nasul în statistici despre venituri bugetare, am observat imediat că ţările care colectează multe venituri la buget (şi implicit cele care cheltuiesc mult pe bunuri şi servicii publice) sunt în topul acestui clasament. Se vede şi din grafic, că printre ţările Uniunii Europene în 2012, veniturile bugetare sunt corelate negativ cu locul în clasamentul bunăstării celor în vârstă, ceea ce înseamnă că ţările care colectează mai mult sunt şi cele care sunt pe locuri fruntaşe în acest clasament şi deci stau mai bine la calitatea vieţii celor în vârstă.

Sursa: Global AgeWatch Index 2013: Insight report, Eurostat şi calculele autoarei

Veţi spune că nu numai veniturile bugetare afectează bunăstarea celor în vârstă. Cu siguranţă alţi factori ca orientarea politică a partidului aflat la guvernare, importanţa electoratului în vârstă şi eficienţa cheltuielilor guvernamentale afectează cât cheltuieşte statul pentru cei vârstnici şi implicit bunăstarea lor. Şi, bineînţeles, nu este numai obligaţia statului să aibă grijă de cei în vârstă. Respectul societăţii pentru cei în vârstă care îşi are rădăcinile în cultura unei ţări şi implicit suportul social pentru cei vârstnici afectează calitatea vieţii acestora.

Totuşi, conform Eurostat, România a colectat venituri în valoare de numai 33,5% din PIB anul trecut. În Uniunea Europeană, numai Lituania şi Slovacia au colectat mai puţin decât noi ca procent din PIB. La polul opus stau ţări ca Danemarca cu 55,3% din PIB, Finlanda cu 54,4% din PIB şi Franţa cu 51,8% din PIB. România cheltuieşte numai 36,4% din PIB pe bunuri şi servicii publice. Numai Bulgaria şi Lituania cheltuiesc mai puţin decât noi în Uniunea Europeană. Ţările care încasează mai mult la buget cheltuiesc mai mult pe bunuri şi servicii publice: Franţa cheltuieşte 56,6% din PIB, Finlanda 56,6% şi Danemarca 59,4%. Cu venituri atât de mici, România nu poate cheltui destul pe asistenţă socială şi nu poate oferi o viaţă la nivelul celei din Finlanda (locul 15 în clasamentul calităţii vieţii celor în vârstă) şi Danemarca (locul 17).

Ce este de făcut? O soluţie simplă şi cu efecte pe termen scurt ar fi să faceţi ce am făcut eu: cumpăraţi tot usturoiul şi trimiteţi bătrâna acasă la nepoţi. Dar nu rezolvaţi problema. O soluţie mai bună ar fi ca toţi contribuabilii să îşi plătească impozitul, să avem destui bani pentru a plăti pensii mai mari şi pentru a oferi servicii de calitate pensionarilor. Cumpără usturoiul, pentru că eşti om! Plăteşte impozitele, pentru că eşti cetăţean şi eşti de două ori om astfel!

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 06-03-2014 - 14:43

Cum îi sprijinim pe antreprenorii care creează locuri de munca

Autor: Ioana Petrescu

Un antreprenor care a creat un antivirus de succes si proprietarii unei companii de echipamente energetice care au pornit de la un fax si 50 de dolari si au ajuns la cifra de afaceri de 399 milioane de lei sunt doar cativa dintre cei premiati in noiembrie in cadrul unei gale a celor mai de success antreprenori romani. Acesti antreprenori si altii ca ei, care muncesc din greu, respecta legile, platesc taxe, inoveaza, angajeaza, creeaza branduri romanesti si pun umarul la dezvoltarea economiei trebuie sustinuti. Ajutorul de stat care acopera jumatate din cheltuielile salariale in limita salariului mediu pentru cei care angajeaza cel putin 20 de persoane este adresat acestui tip de antreprenori.

O astfel de masura se incadreaza in recomandarile Comisiei Europene din raportul ”Employment in Europe 2010”. Raportul considera ca astfel de subventii pentru cheltuielile salariale sunt masuri bune care rezolva probleme sociale si de echitate. In raport, se sugereaza ca masurile trebuie sa fie temporare si netintite spre un anumit sector pentru a nu stigmatiza pe cei care lucreaza in acea industrie. Ajutorul de stat din Romania este oferit firmelor care angajeaza cel putin 20 de persoane, indiferent de tipul de angajat si expira dupa 7 ani, deci respecta recomandarile din raportul Comisiei Europene.

Multe alte tari europene au adoptat astfel de masuri. În Franţa, intreprinderile cu mai putin de 50 de angajaţi primeau un ajutor suplimentar de 1800 euro dacă angajau tineri ucenici. Tot in Franta, firmele care transformau internship-urile oferite tinerilor în contracte de muncă permanente primeau o subvenţie din partea statului de 3000 de euro pe angajat. În Cehia, prin Fondul Social European, a fost introdus un proiect prin care se ofereau subvenţii către angajatorii care angajau absolvenţi recenţi. In Finlanda, a existat un voucher disponibil pentru tinerii care cautau un loc de muncă şi care au absolvit recent învăţământul profesional. Cei care angajau tineri prin intermediul acestui voucher primeau o subvenţie salarială de 550 de euro pe lună pe o perioada de maxim 10 luni.

Acest ajutor de stat poate avea multiple efecte benefice asupra economiei romanesti. In primul rand, este o masura buna pentru firmele care vor sa angajeze si nu pot. Conform Eurostat, in 2012, 87,6% din intreprinderile romanesti aveau intre 0 si 9 angajati, 10,2% intre 10 si 49, 1,8% intre 50 si 249 si doar 0,3% aveau mai mult de 249 de angajati. Firmele nu angajeaza din mai multe motive, inclusiv din cauza lipsei finantarii, cererii scazute si a taxelor mari pe forta de munca. Alaturi de propusa reducere a CAS-ului cu 5 puncte procentuale, ajutorul de stat contribuie la scaderea costului cu forta de munca pentru angajator, crescand in acest fel ocuparea.

Masura poate reduce somajul, care inca nu a revenit la valorile scazute de dinainte de criza (dupa cum se observa si din grafic). Implicit, scaderea somajului poate duce la reducerea riscului de saracie si excludere sociala, care in 2012, era al doilea cel mai ridicat risc din UE, dupa Bulgaria (conform Eurostat).

Desi initial aceasta masura implica cheltuieli de la bugetul de stat, pe termen mediu si lung, e posibil sa aduca aduca venituri suplimentare la buget din majorarea încasărilor din TVA si accize provenind din consumul suplimentar al noilor angajati si din majorarea contributiilor sociale rezultata din mai multe angajari cu forme legale. De asemenea, cheltuielile de la bugetul de stat se vor reduce cu valoarea ajutoarelor de somaj care nu mai sunt platite celor care gasesc un loc de munca in urma acestei masuri.

Ajutorul de stat pentru firmele care angajeaza cel putin 20 de persoane, alaturi de alte masuri precum scutirea de impozit a profitului reinvestit, reducerea TVA-ului la pâine, propunerea de reducere a CAS-ului cu 5 puncte procentuale, posibilitatea de a opta pentru TVA-ul la încasare şi ajutorul de minimis sprijina antreprenorii care platesc taxe, angajeaza cu forme legale si investesc in economia romaneasca.

pathfinder 06-03-2014 - 14:54

@שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ
Am priceput.
BTW, nice hair…

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 06-03-2014 - 15:09

Am dat doua exemple din multele care au aparut pe Ziarul Financiar, un ziar extrem de folositor celor care urmaresc viata economica a Romaniei. Din discursul aceste fabuloase tinere se observa ca ea, saraca, vine dintr-o alta lume, dintr-o alta emisfera, dintr-o alta planeta, straina noua, mitocanilor, mirlanilor, mincatoriloor de seminte si privitori la antena 3. Cuvintele din textele acestui inger par scrise de un extraterestru. Nu ai cum sa le intelegi, nu ai cum sa le procesezi in mintea ta de bibilica pentru ca creierii antenistilor sunt atrofiati, sunt obisnuiti numai cu voma mizerabila a lui Gadea sau Mircea, sau Ciuvica. Cum poti sa intelegi ce scrie aceasta exceptionala femeie cind mitea ta e plina de mucii lui Gadea si ciuvica ? E imposibil !

Cei care nu au nimic impotriva cititului si nu adorm dupa trei rinduri citite, si sunt obisnuiti cu munca intelectuala, pot citi exceptional de valoroasele articole, editoriale acle acestei deosebit de inteligenta romanca, intrebindu-te : domnule, Ioana Petrescu nu poate sa fie romanca, ea este un accident, e o nebuloasa, o extraterestra, ea nu poate sa aiba minic in comun cu subrasa asta de oameni care ocupa acest spatiu geografic care a primit numele de Romania.

La audierile din subcomisiile de audiere pentru numirea pe functie la ministerul de finante, niste ghiolbani, niste neica nimeni, niste otrepe imbuibate, gelatinoase, fara singe, fara creieri, niste subcreaturi or-di-na-re i-au pus niste intrebari de o idiotenie fabuloasa acestei super knowledge lady, comportindu-se exact ca un analfabet in fata unui geniu. Mai vezi prin tramvaie sau metrou cind vreun neica nimeni, un analfabet, un antenist, un gherţoi miyerabil, pestilenţial (de tip urbos sau digital, ca sa va faceti o imagine completa), un ordinar mirosind a transpiratie dar avind un cercel in ureche se ia de un om civilizat si la locul lui care prin aspectul lui transmite mesajul unui om decent, civilizat, cult : „Si care-i treba, gagiule, te dai barosan? Hai, ba, ca am bagat de-alde astia la buzunar o remorca! Va dati culti, ma kk pe cultura voastra, ia uite ce are baiatu aicea, î ? Ia sa te vad barosane, cea-i in portofel ? Date-n ma-ta de fraier, băăăă, n-ai să ai tu in buzunarul tău atâţia ieuroi, fraiere niciodata!”, in timp ce domnul acela cult si la locul lui se va uita la el ca la o statuie, ca la o mumie, ca la o nevertebrata. Asa se uita si doamna Ioana Petrescu la acele boraturi di comisie. Ce dialog, ce conversatie paote sa aiba o Doamna (cu D mare) cu acele panarame care traiesc doar pentru ca sa se imbuibe, singurul scop in viata fiind acela de a se handrali ? Nu ai cum, cu ai cum sa te cobori la nivelul acelor spurcaciuni, dar, din cauza acestor cutume, ea, saraca, Ioana, a trebuit sa stea acolo pe scaunul de tortura si sa primeasca balele acelor creaturi mizerabile. Asta este imaginea, asta este realitatea mizerabilei de tari in care traim. Traim intr-o tara ca intr-o mega inchisoare, unde un grup extrem de mic de oameni civilizati trebuie sa indure mitocaniile unei majoritati mizerabile doar pentru ca nu vor sa renunte la esenta lor umana care se cheama : roman. Da!, mi se va spune, dar si ghertoii aia sunt tot romani ! Nu, nici pomeneala, asta este o mare gogomanie, este o mare prostie sa pui ca si ghertoii sunt tot romani ! NU, nici pomeneala, astia nu sunt romani, ci sunt doar simple accidente, sunt simple rabufniri de infectii pe un trup metastazat de cancerul comunismului, al prostiei, al delasarii, al inculturii, al umilintei, al imposibilitatii de a iesi din mlastina asta mizerabila in care suntem obligati sa traim de o majoritate oribila de oameni inculti, prosti, obedienti, ratati, rincezi, antenizati.

Antibasistul 06-03-2014 - 15:21

Dispari pentru totdeuna, jegule basist, ptiuuu!

UnUL 06-03-2014 - 15:38

Bășinel, iarăși „PTIU”? E al 2660-lea scuipat – RECICLAT – doar de când sunt eu pe acest forum. Această salivație în exces e, categoric, o problemă de sănătate extrem de gravă (Chiar dacă, așa cum bine spunea cineva, recuperezi, regurgitezi și refolosești fiecare scuipat de mai multe ori)!

Antibasistul 06-03-2014 - 15:39

Iarasi ai vorbit NEINTREBAT, magarule basist NEEDUCAT!

salut 06-03-2014 - 15:54

Ii numeri sau nu-i numeri flegmele lui Huhu, retardatule? Ca deunazi ziceai ca nu, senilule!

UnUL 06-03-2014 - 17:01

שּׂ ♯ ♠ ‡ ???? ۞ Ѿ Ѽ Ѡ ҉ ҈

salut 06-03-2014 - 17:17

Dai marunt din buze. Nu-ti amintesti, asa-i?

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 06-03-2014 - 15:16

Cele 50 de nuanţe de gri ale corupţiei

Autor: Ioana Petrescu

Saptămâna trecută, cineva mi-a dat o copie a noului sondaj despre corupţie realizat de Avangarde în colaborare cu Universitatea Titu Maiorescu pentru Ministerul Educaţiei. Am fost foarte fericită să primesc date despre corupţie şi am început să citesc cu multă atenţie. Pe măsură ce înaintam în raport, nu am putut să nu îmi amintesc de o prelegere a profesorului Dan Ariely la care am asistat vara trecută în Washington. Dan Ariely este celebru pentru studiile sale în economia comportamentală (behavioral economics), o aripă mai nouă a economiei care încearcă să explice decizii aparent iraţionale folosind teorii din psihologie. Prelegerea era pentru promovarea noii sale carţi „The Honest Truth about Dishonesty: How We Lie to Everyone — Especially Ourselves“. Dan Ariely a prezentat două exemple din cartea lui, care, cred eu, sunt foarte relevante pentru percepţia corupţiei în România.

Primul exemplu este preluat din „Three Men in a Boat (To Say Nothing of the Dog)“ de Jerome K. Jerome. Povestioara este despre un pescar care nu exagera cu mai mult de 25% numărul de peşti prinşi. Spunea el că dacă a prins 40 de pesti, se lăuda la cei din jur că a prins 50 de peşti. Dar nu ar minţi mai mult de atât, pentru că a minţi este un păcat.

Al doilea exemplu este despre un băieţel pe nume Jimmy care a furat de la şcoala un creion. Când tatăl lui Jimmy află ce a făcut, se supără, admonestează verbal copilul, îl pedepseşte şi îi spune că este foarte dezamăgit de purtarea lui. În final, exasperat, părintele îl întreaba pe copil de ce nu a cerut un creion de acasă, pentru că el ar fi putut lua mai multe creioane de la servicii pentru copil.

Presupun că cele două povestioare par familiare şi aţi zâmbit un pic. Ele apar în diverse forme în sondajul Avangarde. Conform elevilor din sondaj, nu toate faptele de corupţie sunt „un păcat“ aşa de mare, 34% din elevi cred ca există o diferenţă între marea şi mica corupţie. Întrebaţi despre diferite acte de corupţie, 13% din ei cred ca este foarte grav să apelezi la relaţii personale ca să angajezi o rudă la stat, 14% că este foarte grav să dai un cadou medicilor să dea mai multă atenţie pacientului, 33% că este foarte grav să favorizezi firma unui prieten pentru a obţine fraudulos fonduri de la bugetul de stat, 34% că este foarte grav să dai mită poliţistului ca să nu întocmească un proces-verbal, 44% că este foarte grav să încasezi mită pentru a trece cu vederea neregulile financiare din funcţia de controlor fiscal şi 48% că este foarte grav să dai bani unui magistrat ca să claseze un dosar. Deci este în regulă să îţi foloseşti relaţiile să angajezi pe cineva şi să dai mită medicilor, dar nu este în regulă să dai mită magistraţilor? Unde se trage linia? De unde devine şpaga „un păcat“, ca să îl citez pe pescarul din poveste? Nu cred că elevii ştiu să răspundă la această întrebare.

Să trecem la povestioara despre Jimmy. Elevii din sondaj au fost întrebaţi dacă ar da personal mită în anumite situaţii şi dacă ar sfătui un prieten să facă acelaşi lucru în situaţii similare. Iată câteva exemple edificatoare: 25% din elevi ar da spagă să ia un act mai repede, dar doar 15% ar sfătui un prieten să plătească bani pentru un act. 67% ar da mită unui medic pentru operaţia unei rude apropiate, dar numai 22% ar sfătui un prieten medic să ia şpagă. 34% din elevi ar da mită să ia un contract bănos, dar numai 9% ar sfătui un prieten care lucrează la un minister să dea unei cunoştiinţe un contract de asfaltare cu ministerul pentru o recompensă financiară. Deci, este în regulă să dai personal o şpagă, dar nu este în regulă când altcineva o dă sau o primeşte? Deci, nu fura Jimmy creioane, că le ia tata de la serviciu!

Pe final, vă mai dau două informaţii din sondaj care m-au pus pe gânduri: cei mai mulţi elevi au raportat că au trăit cel mai important caz de corupţie în mediul medical (12% din elevi, comparativ cu 4% în sistemul de educaţie şi cu 2% în poliţie). Întrebaţi în ce domeniu se văd în cinci ani, cei mai mulţi dintre elevi se vedeau în sectorul medical (6%, comparativ cu 4% în IT, 3% în sport şi 3% în poliţie sau armată). Credeţi că aceşti elevi vor să intre în mediul medical pentru a rezolva problema banilor din plic pe care ei înşişi au observat-o? Greu de crezut, considerând că la vârsta de 16-19 ani deja văd corupţia în 50 de nuanţe de gri.

Sursa: Studiul Avangarde în colaborare cu Universitatea Titu Maiorescu „Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare şi responsabilizare“ şi calculele autoarei

Ioana Petrescu este ministru de finante, cercetător afiliat la American Enterprise Institute şi cadru universitar la Universitatea Maryland, SUA

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult