Acasa Sport-AutoSport Rădoi se retrage de la naţională

Rădoi se retrage de la naţională

scris de Ziua Veche
2 afisari

Naţionala primeşte o lovitură grea: Mirel Rădoi (29 de ani), unul dintre jucătorii pe care Răzvan Lucescu s-a bazat în mandatul său, a decis să se retragă de la prima reprezentativă. Mijlocaşul lui Al-Hilal a făcut anunţul aseară, în direct la Dolce Sport.


Înainte de meciul cu Franţa, Mirel Rădoi a fost în centrul unui scandal care îşi face vizibile efectele abia acum. Jucătorul lui Al-Hilal, unul dintre cei mai vechi componenţi ai naţionalei României, a solicitat FRF să fie lăsat să se prezinte cu trei zile mai târziu la convocarea naţionalei pentru a-şi ajuta echipa de club în semifinalele Ligii Campionilor Asiei. „Al-Hilal îmi dă 1,7 milioane de dolari pe an şi are pretenţia să joc în semifinalele Ligii. Nu pot s-o las baltă acum, mai ales că între meciul din Ligă şi cel cu Franţa sunt trei zile„, a declarat Rădoi.

Numai că FRF nici nu a vrut să audă de o posibilă întârziere a mijlocaşului şi chiar l-a ameninţat pe acesta cu o eventuală sancţiune. Atenţionarea a venit chiar din partea directorului general al federaţiei, Ionuţ Lupescu. Mirel Rădoi s-a prezentat încă din prima zi de convocare, a jucat la Paris, onorabil, iar ieri a aruncat bomba. „Am luat decizia în vestiar, la Paris. Nu are nicio legătură cu Răzvan Lucescu. Nici nu am vorbit cu el„, a declarat telefonic Rădoi la Dolce Sport.

Citiţi mai multe pe prosport.ro.

0 comentariu

xcv 01-09-2010 - 16:29

Si v-am da cadou cate un glont in ceafa.

Pribeagul 01-09-2010 - 17:15

mare timpit mai esti, si ai fost intodeauna.

Pai cum adica, tu nu n-ai aflat ca romanii stiu – inca dinaintea lui Einstein, de la e romanul suprem, Eminescu – ca timpul, vremea, vremurile sunt relative? Cum poti sa compari situatia din 2007 cu vremurile din 2010? In acest timp, poate mii de universuri s-au format si si-au incetat existenta.

Mare destept te dai! Cine te mai crede? Stim toti ca dupa masurile luate, si in veremurile de acum, cu o campanie buna, putini n-ar vota demiterea.

Si ce-ar urama? Ati mai angaja la stat 500 de mii si ati dubla salariile?

Demagog ai fost, esti, si asa ti-ai format urmasii.

Nu ma crezi? Uite la Sirbu, socrul lui Ponta, care spunea la alegerea ginerelui ca presedinte PDD ca se retrage din politica. S-a retras… in virful senatorilor PSD. Pe linga Daciana, mai sunt si altii disponibili sa ocupe functii in conducerea statului? Poate mai aveti ceva bunici, strabunici, matusi nepoti… Hai, dati navala!

nik 02-09-2010 - 05:31

jegul asta inputit de ilici uita cat rau a facut revolutia mineriadele nerusinatul vine cu tot felu de prosti,pai boule cu stea rosie in frunte daca dobitocul din tine ar fi condus cum trebuia acesta tara nu ajungeam unde santem imbecilule.tot psd sub conducerea ta au ajuns bogati cum in liniste si dialog sper sa nu iti ocupe nimeni locul la jilava

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult