Acasa Sport-AutoSport Reguli pentru spectatorii meciului România-Franţa

Reguli pentru spectatorii meciului România-Franţa

scris de Z.V.
5 afisari

Federaţia Română de Fotbal a elaborat un set de reguli de acces şi conduită a spectatorilor în stadion cu ocazia meciului România – Franţa, programat marţi 6 septembrie, de la ora 21,30, în cadrul preliminariilor EURO 2012, prilej cu care va fi inaugurată Naţional Arena din Bucureşti.

Deschiderea porţilor va avea loc la ora 18,00, iar accesul în incinta parcului sportiv se va face pietonal, doar pe baza biletului de acces, respectiv a acreditării de presă, numai prin Bd. Basarabia, Str. Mr. Coravu şi Bd. Pierre de Coubertin, conform schemei expuse pe verso biletului, şi auto, pe aceleaşi căi şi numai pentru posesorii de bilete de acces însoţite de taloane de acces auto, acestea din urma afişate vizibil pe parbrizul maşinii: categoria VIP şi persoanele cu dizabilităţi, prin Str. Mr. Coravu, mass-media, prin Bd. Basarabia.

Spectatorii sunt obligaţi să respecte ordinea, siguranţa şi regulile stabilite de organizator şi să ocupe locul înscris pe biletul de acces; în caz contrar, persoanele în cauza vor fi evacuate din stadion, fără a avea dreptul de a reveni ulterior până la finalul jocului.

Spectatorilor care refuza să se supună controlului corporal şi al bagajelor nu li se va permite accesul în incinta stadionului.

În toată incinta stadionului se vor distribui, contra-cost, băuturi răcoritoare şi mâncare, la cele 58 de chioşcuri amplasate pe terasamentul exterior, în toate cele patru sectoare (tribune şi peluze), la ambele niveluri.

Fumatul este interzis în stadion, cu excepţia locurilor special amenajate (marcate cu inscripţia ‘Loc pentru fumat’) pe terasamentul exterior al arenei.

Accesul spectatorilor cu aparate foto este permis, cu excepţia celor profesionale. Camerele de luat vederi de orice fel nu au acces în stadion, exceptând, fireşte, posturile de televiziune deţinătoare de drepturi.

Este permisă introducerea numai a acelor steaguri tricolore confecţionate din pânză sau alte materiale asemănătoare, fără suportul din material plastic, metal, lemn etc.

Spectatorilor le este interzis accesul în arenă în stare vădită de ebrietate sau sub influenţa substanţelor halucinogene, să introducă şi să afişeze în stadion bannere de orice dimensiune, cu mesaje de orice fel; coregrafia este asigurata de FRF, pe fiecare scaun fiind amplasate steguleţe tricolore şi cartoane colorate; e interzis accesul în stadion cu băuturi alcoolice, cu sticle sau recipiente din orice material, cu umbrele, brichete, seminţe, făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, corpuri contondente, cuţite, pumnale, şişuri sau alte asemenea obiecte fabricate ori confecţionate anume pentru împungere, tăiere sau lovire; nu e permisă nici introducerea în arena sportivă de inscripţii, embleme, pancarte, afişe sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri sau texte cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, ură naţională, rasiala, de clasa ori religioasă; se interzise să se arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor, a jucătorilor, a personalului de ordine, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive care murdăresc, dar şi pătrunderea pe suprafaţa de joc ori proferarea de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine.

În ziua meciului, posesorii de bilete de intrare vor putea circula gratuit, în baza respectivului bilet, spre şi de la stadion, cu mijloacele de transport în comun ale RATB (tramvaie, autobuze şi troleibuze), nu şi cu metroul, care însă îşi va prelungi programul de circulaţie până cu o oră după încheierea jocului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult