Acasa Sport-AutoSport Revista „Nesu Magazine” lansată în Olanda

Revista „Nesu Magazine” lansată în Olanda

scris de Laurentiu Banches
1 afisari

O revistă dedicată fostului fotbalist Mihai Neşu „Nesu Magazine”, a apărut mierucir, 14 noiembrie, în Olanda, publicaţia fiind susţinută de fundaţia românului.

Revista „Neşu Magazine” lansată în Olanda (foto:facebook.com)

Revista este scrisă de jurnalistul Martin Veldhuizen şi cuprinde interviuri cu foşti colegi ai jucătorului precum Jan Wuytens, Michael Zullo sau Dries Mertens, dar şi cu antrenorul Jan Wouters. Încasările obţinute din vânzarea revistei, care costă 4.95 euro, vor merge la fundaţia românului, Mihai Neşu Foundation, care ajută persoanele cu handicap din România, potrivit mediafax.

La meciul din campionatul primei ligi olandeze de duminică, 18 noiembrie, dintre FC Utrecht şi Twente, lângă şi în stadion vor exista mai multe puncte de desfacere pentru promovarea noii reviste. Fostul fotbalist al Stelei, Mihai Neşu este imobilizat într-un scaun cu rotile după accidentul suferit la coloană în 10 mai 2011, în urma unei ciocniri cu coechipierul său Alje Schut la un antrenament, şi urmează un program de recuperare în SUA.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult