Acasa Sport-AutoSport Roland Garros: Adrian Ungur s-a calificat în turul al 2-lea

Roland Garros: Adrian Ungur s-a calificat în turul al 2-lea

scris de Laurentiu Banches
2 afisari

Adrian Ungur este primul roman care a reuşit să se califice în turul al 2-lea al turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după victoria în faţa argentinianului David Nalbandian.

Adrian Ungur (foto:tenis-total.ro)

Adrian Ungur a câştigat partida din primul tur jucată în compania fostului nr. 3 mondial din 2006 şi finalist al Wimbledon în 2002, argentinianul David Nalbandian, în 4 seturi. Jucătorul român situat pe locul 91 ATP, 51 de locuri mai jos ca adversarul său de azi, a câştigat primul set cu 6-3, pierzându-l pe al doilea, în ultimul game de pe propriul serviciu cu 5-7. Românul a reuşit însă să revină în ultimele 2 seturi pe care le-a câştigat cu 6-4 şi 7-5.

Adrian Ungur urmează să îl întâlnească în turul al 2-lea pe favoritul numărul 3 al turneului, elveţianul Roger Federer, care prin victoria de azi în faţa lui Tobias Kamke a egalat recordul de 233 de victorii în turneele de Grand Slam, deţinut de americanul Jimmz Connors.

Meciurile mai puţin reuşite continuă însă pentru români la Roland Garros, după ce duminică, în prima zi a competiţiei, Victor Hănescu şi Edina Gallovits Hall au fost eliminaţi, azi a venit şi rândul jucătoarelor de tenis, Simona Halep şi Sorana Cârstea. Cârstea a fost învinsă fără drept de apel în două seturi, 6-1, 6-2, de favorita numărul 7 a turneului şi câştigătoarea de anul trecut, chinezoaica Li Na, în timp ce Halep nu s-a descurcat nici ea mai bine în faţa cehoaica cap de serie nr. 24, Petra Cetkovska tot în două seturi, 6-1, 6-3.

Celalalte două sportive românce rămase în competiţie, Monica Niculescu şi Irina Camelia Begu pornesc drept favorite în partidele lor cu rusoaica Nina Bratchikova şi respectiv franţuzoaica Arvane Rezai.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult