Roland Garros. Simona Halep - Alison Riske (live video) | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport Roland Garros. Simona Halep – Alison Riske, scor 2-6, 6-1, 6-1

Roland Garros. Simona Halep – Alison Riske, scor 2-6, 6-1, 6-1

scris de Z.V.
2 afisari

Simona Halep s-a calificat în turul secund de la Roland Garros, la capătul unui meci cu peripeţii. Cea mai bună jucătoare a lumii s-a impus cu 2-6, 6-1, 6-1, în faţa lui Alison Riske (83 WTA), după o oră şi 34 de minute.

La finalul partidei din turul întâi, sportiva noastră a acordat primele declaraţii, chiar pe teren.

“Îmi place să joc aici. Mereu sunt emoţionată. Alison a fost agresivă, apoi m-am relaxat şi am jucat mai bine, fiind eu cea agresivă. Mereu mi se întâmplă aşa, să am meciuri amânate, dar sunt obişnuită să joc zi de zi. Sper să mă recuperez şi să joc bine.

Nu vreau să mă gândesc la emoţii. E greu să le controlez. Încerc să dau tot ce am mai bun. Trebuie să o iau pas cu pas”, a declarat Simona Halep, pentru Eurosport.

În turul doi de la Roland Garros, Simona Halep va juca mâine împotriva lui Taylor Townsend (22 de ani, 72 WTA), care a învins-o pe Myrtille Georges (27 de ani, 222 WTA), scor 6-4, 6-2.

Townsend a avut procentaje excelente pe propriul serviciu, în evidență ieșind punctele adjucate cu a doua minge, peste 63 la sută. Beneficiară a unui wildcard, una dintre cele 19 americance prezente pe tabloul principal de la Roland Garros, a câștigat fără să-și cedeze vreodată serviciul, în doar 84 de minute.

După un prim set pierdut fără drept de apel cu 2-6, după ce a fost condusă cu 0-5 şi care a durat 42 de minute, Halep a revenit şi nu i-a mai dat nicio şansă sportivei americane.

Simona Halep va deschide ziua a patra de la Roland Garros. Va juca de la ora 12.00, pe arena principală de la Paris, Philippe Chatrier, contra americancei Alison Riske.

Simona Halep - Alison Riske

Simona Halep – Alison Riske

Partida ar fi trebuit să se dispute marţi seară, însă a fost amânată pentru miercuri din cauza faptului că programul zilei s-a decalat din cauza ploii căzute după prânz.

Jocul Simonei Halep va fi urmat de meciurile Kei Nishikori (Japonia/N. 19) – Benoit Paire (Franţa), Georgina Garcia Perez (Spania) – Caroline Wozniacki (Danemarca/N. 2) şi Lucas Pouille (Franţa/N. 15) – Cameron Norrie (Marea Britanie).

Halep (26 ani), principala favorita si finalista la editia de anul trecut, are 2-0 in meciurile directe cu Riske (27 ani, 83 WTA), pe care a mai invins-o in 2015, la Roma, in turul al doilea, cu 6-3, 6-0, si anul trecut in primul tur la Beijing, cu 6-3, 3-6, 6-2.

Riske are totusi o victorie in fata Simonei, la junioare, in 2007, la Orange Bowl, cu 6-3, 6-2.

Programul de miercuri de pe Terenul Philippe Chatrier

Simona Halep [1] vs Alison Riske 
Kei Nishikori [19] vs Benoit Paire
Georgina Garcia Perez vs Caroline Wozniacki [2]
Lucas Pouille [15] vs Cameron Norrie

Programul de miercuri de pe Terenul Suzanne Lenglen

Viktoria Kuzmova vs Elina Svitolina [4]
Jaume Munar vs Novak Djokovic [20]
David Goffin [8] vs Corentin Moutet
Alizé Cornet [32] vs Pauline Parmentier

Roland Garros. Meciul dintre Simona Halep si Alison Riske poate fi urmarit video live stream aici sau aici

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult