Acasa Sport-AutoSport Roland Garros. Simona Halep – M. Lucic-Baroni, scor 5-7, 1-6 (video)

Roland Garros. Simona Halep – M. Lucic-Baroni, scor 5-7, 1-6 (video)

scris de Z.V.
18 afisari

Simona Halep, numărul trei mondial și finalistă anul trecut, a fost învinsă fără drept de apel de croata Mirjana Lucic-Baroni, cu 7-5, 6-1, miercuri, în runda a doua a turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului.

Halep, a treia favorită, a fost dominată de o jucătoare cu zece ani mai în vârstă decât ea (33 ani), care a lovit puternic și precis, a jucat agresiv, în timp ce Simona nu a reușit decât în rare momente să se ridice la nivelul adversarei sale. Constănțeanca a fost lentă, a lovit destul de moale și a fost pur și simplu depășită din punct de vedere fizic.

Simona Halep a mai fost învinsă de Lucic-Baroni (70 WTA) și anul trecut, în turul al treilea la US Open, 7-6 (6), 6-2.

În primul set, Halep a fost condusă cu 1-0, 3-1, dar apoi a revenit și a egalat, 3-3, croata s-a desprins din nou, la 5-3, Simona a mai avut o revenire, 5-5, însă Lucic-Baroni și-a adjudecat setul cu 7-5.

În setul secund, jucătoarea croată a reușit multe lovituri câștigătoare care au descumpănit-o pe Simona Halep, astfel că scorul a ajuns repede la un incredibil 5-0. Halep a luat un ghem de onoare, dar Lucic-Baroni s-a impus cu 6-1 și a produs prima mare surpriză a ediției din acest an a Openului Franței.

Statistica meciului este elocventă pentru rezultat: croata a reușit 29 de lovituri direct câștigătoare (winners), față de 5 ale Simonei, numărul erorilor neforțate fiind de 27 pentru Lucic-Baroni și de 15 pentru Halep.

Halep a confirmat astfel scăderea de formă pe care a arătat-o în sezonul de zgură, după ce a cucerit trei titluri pe hard, la Shenzhen, Dubai și Indian Wells.

În turul al treilea, Lucic-Baroni o va înfrunta pe franțuzoaica Alize Cornet (N. 29), care a trecut cu 6-2, 7-5 de altă româncă, Alexandra Dulgheru.

Halep, care riscă să coboare de pe podiumul clasamentului WTA, după această eliminare prematură, și Dulgheru vor primi cecuri de 50.000 de euro și câte 45 de puncte WTA.

Simona Halep joacă astăzi în turul al doilea la Roland Garros și n-are deloc o misiune facilă, adversara sa, Mirjana Lucic-Baroni, fiind cea care a eliminat-o la ultimul Grand Slam din 2014, US Open. Partida de la Paris se va juca pe Arena Suzanne Lenglen și nu va începe mai devreme de ora 15:30, fiind a treia programată aici.

Halep – Baroni

Roland Garros. Simona Halep – M. Lucic-Baroni

Roland Garros. Simona Halep – M. Lucic-Baroni. În vârstă de 33 de ani, croata Lucic-Baroni a eliminat-o pe Simona anul trecut la New York în turul al treilea, victorie cu 7-6, 6-2, în turneul la care românca era a doua favorită. „N-am amintiri bune, n-am jucat tenisul meu obișnuit, am fost blocată.

Roland Garros. Simona Halep – M. Lucic-Baroni. Acum însă mă simt mult mai bine, am șansa mea, e un alt meci, altă zi, voi vorbi cu echipa mea și voi vedea cum trebuie să joc. Poate voi viziona din nou meciul.”, a declarat Simona, înaintea disputei de astăzi de la Paris.

Roland Garros. Simona Halep – M. Lucic-Baroni. Favorită trei în acest an în capitala Franței, Simona s-a calificat în turul doi după un succes facil în runda inaugurală, 7-5, 6-4, contra rusoaicei Evghenia Rodina. Lucic-Baroni a trecut în trei seturi de LaureN Davis, 6-3, 3-6, 6-3.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult