Acasa Sport-AutoSport România, al doilea meci, prima victorie la CM de handbal feminin

România, al doilea meci, prima victorie la CM de handbal feminin

scris de Ziua Veche
176 Afisari

România a bifat prima victorie de la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Naționala noastră a trecut de selecționata statului Senegal în meciul doi din Grupa C, cu scorul 29-24. La pauză a fost 15-12 pentru România, potrivit Mediafax.Începutul de meci a fost în avantajul naționalei noaste. Cu un joc foarte bun în relația apărare-atac, româncele s-au distanțat ușor la 3-0 și 11-4, dar adversarele au revenit după ce jocul pe faza defensivă nu a mai fost același. În cele din urmă, cu o Cristina Neagu aproape de capacitate maximă, România a terminat în avantaj primele 30 de minute.

În partea secundă s-a păstrat un oarecare joc de echilibru. Greșelile au fost comise de ambele naționale, dar poarta României a stat din nou bine, ca în meciul de debut de la Campionatul Mondial, cu Spania. Astfel, tricolorele s-au impus cu 29 la 24 și au adunat primele puncte în Grupa C, după ce în primul meci, jucat sâmbătă, au cedat în fața Spaniei cu 16-31. Cea mai bună marcatoare a României a fost Cristina Neagu, cu 13 goluri. Următorul meci al României are loc marți, 3 decembrie, cu Kazakhstan, de la ora 12:00.

Clasamentul după primele două etape:
1. Spania- 4 puncte
2. Muntenegru- 4 puncte
3. Ungaria- 2 puncte
4. România- 2 puncte
5. Senegal- 0 puncte
6. Kazakhstan- 0 puncte

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS