România la Campionatul Mondial Unificat | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport România participă la Campionatul Mondial Unificat de Arte Marţiale

România participă la Campionatul Mondial Unificat de Arte Marţiale

scris de Ștefan Constantinescu
20 afisari

După un an de intense pregătiri, FRFK revine în forță pe plan mondial, participând la Campionatul Mondial Unificat din Italia, din perioada 24-30 octombrie 2017.

„Avem mari speranțe. Lotul nostru s-a întărit în ultimul an. Avem nu numai sportivi cu experiență în competițiile internaționale, dar și sportivi care reprezintă speranța și viitorul sportului nostru. Cu toții, cred, vor face o bună figură la acest campionat mondial. Sunt convins că numărul medaliilor cu care ne vom întoarce va fi mai mare decât cel cu care ne-am întors anul trecut. Pentru noi, nu există mândrie mai mare decât atunci când, în prezența a mii de sportivi din toată lumea, din difuzoare răsună imnul țării noastre”, a declarat Adrian DEJANU, preşedintele FRFK și șeful delegației României la această competiție.

Sportivii care vor reprezenta țara noastră sunt: Ema Besleagă, Alexandra Brad, Marius Buriu, Răzvan Clocotilă, Eduard Csizmadia, Alex Fărîmiță, Maria și Radu Ivanof, Alexandru Ion Dumitru, Cătălin Lefter, frații Ovidiu David și Alexandru Gabriel Marin, Andrei Pană,Adriana Popescu, Ștefan Onișor și Izabella și Ștefan Zekany. Lotul va fi completat de antrenorii: Andreea Budeanu, Vasile Lupașc, Iosif Csizmadia și Marin Mihai, dar și de arbitrii FRFK: Carmelo Ionescu – președintele Colegiului arbitrilor FRFK Freestyle Kickboxing, Corina Ilie – președinta secției “tatami” FRFK, Ionuț Bratu – președintele secției „ring” FRFK, Daniela Budeanu, Teodora Dineci, Petrișor Ilie, Gabriela Tudose și Eduard Stoleru.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult