Acasa Sport-AutoSport Ronaldo pune semnătura pe un contract colosal

Ronaldo pune semnătura pe un contract colosal

scris de Misu Andrei
100 Afisari

Cu ocazia Mondialului din Qatar, arabii au adus în Orientul Mijlociu cei mai buni fotbaliști ai planetei. Iar unii dintre ei vor rămâne în această zonă a lumii și după turneul final. Cea mai tare „captură“: Cristiano Ronaldo (37 de ani).

Provocând „ruptura“ de Manchester United în săptămâna dinaintea startului Mondialului, starul portughez s-a asigurat că reprezentanții săi pot negocia, în liniște, plecarea sa la o altă echipă pe durata competiției. Ceea ce s-a și întâmplat deja, potrivit presei internaționale. Concret, la data de 1 ianuarie 2023, Ronaldo va semna contractul cu Al-Nassr Riad, una dintre cele mai importante grupări din Arabia Saudită. Acordul va fi valabil pentru două sezoane și jumătate și îl va transforma pe CR7 în cel mai bine plătit fotbalist al lumii.

Ronaldo va încasa 200 de milioane de euro pe sezon și, dacă își va duce contractul la bun sfârșit, va primi un total de 500 de milioane de euro de la Al-Nassr: 100 pentru jumătatea rămasă din stagiunea actuală și câte 200 pentru sezoanele 2023-2024 și 2024-2025. Așadar, Ronaldo va avea o „pensie“ cu adevărat specială, la sfârșit de carieră. Până să ajungă în Regat, lusitanul a evoluat, la seniori, pentru Sporting Lisabona, Manchester United, Real Madrid și Juventus.

Mondialul din Qatar, fazele eliminatorii

Optimi

Olanda – SUA 3-1

Argentina – Australia 2-1

Franța – Polonia 3-1

Anglia – Senegal 3-0

Japonia – Croația

Astăzi, ora 17.00, TVR 1

Brazilia – Coreea de Sud

Astăzi, ora 21.00, TVR 1

Maroc – Spania

Mâine, ora 17.00, TVR 1

Portugalia – Elveția

Mâine, ora 21.00, TVR 1

Sferturi

Olanda – Argentina (9 decembrie)

Anglia – Franța (10 decembrie)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult