Thierry Le Gall, directorul general al combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, principalul sponsor al echipei de fotbal Oţelul Galaţi, a anunţat, marţi, că problemele salariale ale jucătorilor au fost rezolvate.
”Ca urmare a unor informaţii şi mesaje apărute în presă în ultimele zile, aş dori să clarific unele aspecte. Problema salariilor a fost rezolvată. Consiliul de administraţie al clubului a acţionat normal, la timp, şi şi-a exercitat rolul de control, la fel ca în oricare companie. Îmi exprim încrederea că va continua să acţioneze astfel, aşa cum am solicitat. Mă aştept ca acest subiect să fie închis şi să ne întoarcem pe terenul de fotbal”, a spus Le Gall, potrivit Agerpres.
Marius Stan a spus sâmbătă că imediat după câştigarea campionatului precedent a fost băgat în şedinţe de mai-marii săi: ”Am crezut că domnii acţionari pe hârtie, pentru că asta sunt – n-au adus niciun leu de acasă, ne vor lăuda, ne vor spune ce băieţi deştepţi suntem. Când colo, ei ce fac? Îmi fac un rechizitoriu: «Cum, dom’le, ăsta-i management, cum, dom’le, asta e contabilitate? Ce se întâmplă aici?» Şase ani n-au întrebat dacă avem ce mânca, iar acum, când urmau să vină banii de la UEFA, începuseră să devină foarte interesaţi. Din acea clipă au solicitat a treia semnătură obligatorie pentru orice cheltuială, a domnului preşedinte al CA.”
Declaraţia şefului combinatului gălăţean a venit după ce, sâmbătă, directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a criticat vehement acţiunile Consiliului de administraţie (CA), condus de country-managerul ArcelorMittal, Ionel Borş, pentru că refuză să acorde jucătorilor prima de 100.000 euro promisă pentru câştigarea campionatului şi Supercupei României, deşi în conturile clubului a intrat o primă tranşă de 6,8 milioane euro dată de UEFA pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor. Din aceeaşi cauză, antrenorul oţelarilor, Dorinel Munteanu, anunţase vineri, că există posibilitatea ca echipa să boicoteze meciul de campionat cu FCM Târgu Mureş, lucru care în cele din urmă nu s-a întâmplat.